Cu «ruşii» mergem spre Rusia

10 noiembrie 2016 20:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Selecţionerul Daum are câteva arme secrete cu care încearcă să ducă România la un turneu final de Campionat Mondial după o pauză de 20 de ani. Să fie o coincidenţă fericită faptul că trei internaţionali români evoluează chiar la echipe din Rusia, gazda Cupei Mondiale din 2018?

Naţionala lui Daum dă, vineri seară (11 noiembrie), contra Poloniei, cel mai important test al preliminariilor, o victorie cu favorita grupei fiind vitală în tentativa României de a ocupa la final prima poziţie, singura care duce direct în Rusia. După cum ne-a obişnuit în primele sale meciuri pe banca României, Christoph Daum va încerca şi de această dată să surprindă prin jucătorii folosiţi şi să aducă un sânge proaspăt la echipă. Analizând lotul de 29 de fotbalişti convocat de Daum, putem anticipa câteva opţiuni care, la prima vedere, n-ar avea ce să caute pe teren împotriva Poloniei. Astfel, în „linia a doua” a tricolorilor îi găsim şi pe cei trei „ruşi” (Gicu Grozav, Eric Bicfalvi şi Andrei Prepeliţă) care aşteaptă de mult timp să explodeze în tricoul naţionalei. Faptul că sunt legitimaţi la echipe din Rusia, gazda Mondialului de peste doi ani, e cu siguranţă un imbold suplimentar. Ignorat de ultimii selecţioneri, Gicu Grozav a ajuns la deplina maturitate şi e titular meci de meci la echipa de pe locul trei din prima ligă rusă, Terek Groznîi. Grozav are şi trei goluri marcate în acest sezon, astfel că e o variantă demnă de luat în seamă pentru atacul României. Mergând mai departe, Eric Bicfalvi e unul dintre favoriţii lui Daum, neamţul apelând la mijlocaşul formaţiei Tom Tomsk în debutul preliminariilor, cu Muntenegru. Bicfalvi n-a impresionat în meciul de la Cluj, însă are scuza că a fost trimis să joace pe flancul drept şi nu în mijlocul terenului, acolo unde se simte cel mai bine. Tot din Rusia vine şi Andrei Prepeliţă, care şi-a relansat cariera în tricoul vicecampioanei Rostov. Fostul stelist e folosit constant atât pe plan intern, cât şi în confruntările de foc ale ruşilor din Liga Campionilor şi oferă siguranţa de care ar avea nevoie Daum pe postul de „închizător”.

  • Eric Bicfalvi (Tom Tomsk). Are 28 de ani, 3 selecţii şi 0 goluri. Ar putea juca
  • în centrul liniei de mijloc, la coordonare, pe poziţia lui Nicuşor Stanciu.
  • Gicu Grozav (Terek Groznîi). Are 26 de ani, 16 selecţii şi 3 goluri. Ar putea juca
  • pe flancul stâng în linia de trei mijlocaşi ofensivi, în locul lui Bogdan Stancu.
  • Andrei Prepeliţă (Rostov). Are 30 de ani, 12 selecţii şi 0 goluri. Ar putea juca
  • la închidere, lângă Hoban sau în locul acestuia.

Mai multe