Cu tricourile de campioni în Liga a V-a!

11 octombrie 2011 14:44   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Deşi campioana Ligii 1, ediţia 2008- 2009, e deja istorie, umbra echipei antrenate de Dan Petrescu există. După ce a desfiinţat oficial Unirea Urziceni în vară, Dumitru Bucşaru a rămas cu Stadionul Tineretului, concesionat de Primărie până în 2052, şi cu echipamentele oficiale ale defunctei echipe.

Întrucât nu putea să le returneze şi nici să le vândă, Bucşaru a ales să le doneze. Fericita posesoare a echipamentelor, în care jucau Galamaz, Brandan, Bilaşco ori Tibi Bălan, este echipa de fotbal a comunei Manasia, din imediata apropiere a Urziceniului.

Pe lângă echipament, aceasta a primit de la Bucşaru şi dreptul de a juca pe Stadionul Tineretului meciurile de acasă, fără a plăti vreun ban, chiar dacă fostul om de fotbal achită lunar Primăriei 1.000 de euro, ca şi chirie.

2010- Tricourile negre erau folosite în deplasare

Echipa din Manasia se numeşte tot Unirea şi evoluează în Liga a V-a, iar duminică după-amiaza a avut joc acasă. Pe stadionul unde în 2008 a venit Hamburgul lui Olic, Petric, De Jong şi Martin Jol, adversari ai Unirii Manasia au fost cei de la Unirea Ion Roată.

Gazdele au îmbrăcat echipamentul negru, cu sigla Unirii Urziceni şi sponsorul Green City inscripţionate pe piept, pe care „lupii" lui Dan Petrescu îl foloseau de obicei în deplasare.

Pentru a se evita penibilul situaţiei, locul de pe spatele tricourilor, unde scria numele foştilor campioni ai României, a fost acoperit cu o bandă neagră pentru ca Horaţiu Sandu să nu fie strigat Galamaz, Ghiţă Gelu să nu fie Apostol şi tot aşa.

Cei din Manasia poartă şi treningurile celor de la Urziceni

Într-o atmosferă de maidan, cu vreo 200 de localnici plictisiţi în tribună, „foştii campioni" au câştigat cu 2-0 în faţa rivalilor de la Ion Roată şi s-au instalat în fruntea seriei Ligii în care joacă.

Ei au şanse mari să ducă numele, însemnele şi stadionul Unirii Urziceni în Liga a IV-a, de unde în 2000 a început ascensiunea celei care a fost numită odată „Chelsea de Ialomiţa".

Mai multe