Cum a refuzat Mirel Rădoi o mită de 50.000 de euro
Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționalei a României, a acordat un amplu interviu celor de la Telekom Sport. Iată cele mai importante declarații ale fostului fundaș, care a vorbit despre ideile tactice, despre unele reacții ale jucătorilor, sau despre cum s-a încercat mituirea lui când era antrenorul naționalei de tineret.
Despre dejucarea unei tentative de corupere: ”Cineva a încercat oarecum. Iar eu am zis: sunt de acord, pentru un jucător, îţi iau banii 50.000 de euro şi îl chem, dar în secunda doi, după ce îmi dă banii, poliţia e la uşă. Au încercat să spună prin anumite persoane, să ajungă la urechea mea, că ar fi persoane în stare să-mi dea bani dacă ajung jucători la echipa naţională de tineret. În sistemul ăsta ne-am învârtit”.
Despre declarația critică a lui Ianis Hagi: ”Nu m-a deranjat. E un lucru pe care el a spus că l-a simţit în timpul jocului. Dar eu nu o să vin acum să îi spun unui jucător că nu trebuie să spună ce gândeşte. Trebuie să gândească foarte bine, înainte de a discuta, că poate prin declaraţiile lui, nu neapărat că mă atinge pe mine, ca antrenor, sau pe noi, ca staff, poate îți atingi colegii. Şi poate tocmai tu eşti în culpă”.
Despre rezultatele din ultima vreme: ”Poate că nu am fost inspirat în alegerea echipei şi a lotului. Sunt mulţi factori pe care îi luăm în calcul, nu chemăm jucători doar pentru că au marcat un gol sau au avut cine ştie ce execuţie. De-asta spun ”poate”. Au fost patru antrenori în trei ani jumate, e normal ca fiecare dintre noi să aibă alte idei. Nu există omogenitate, asta e clar”.
Despre declarațiile tranșante date în ultima perioadă: ”Eu sunt foarte sincer în apariţiile publice şi se percepe o imagine greşită. În fotbalul românesc s-a întipărit o imagine că trebuie să fii pevers, să minţi. Nu am fost şi nu voi fi niciodată ăsta”.
Despre ideea de demisie: ”Nu stau să mă gândesc că în contractul meu apare Olimpiada. Dacă noi considerăm că nu mai putem aduce nimic în plus, nu stăm să ne ascundem în spatele unei clauze. Când vom termina meciurile din Nations League, vom sta de vorbă. Vom vorbi ce avem de îmbunătăţit, unde suferim. În funcţie de aceste discuţii, veţi afla şi decizia. Eu voi fi sincer. Din punct de vedere al rezultatului, e clar că nu e niciun progres”.
Despre ideile tactice la care ține: ” Dacă astea sunt ideile mele, ce să fac... să ascult ce zic zece oameni diferiţi? De unde ştim noi din prima că nu se poate? A mai încercat cineva să facă pressing cu 6-7 jucători în jumătatea adversă? Noi nu mai avem Răducioiu, nu mai avem Hagi, nu mai avem Ilie Dumitrescu. Nu pot să stau să mă apăr aproape de poartă, pentru că vom primi gol. Poate că în momentul de faţă nu reuşim nimic la nivel de rezultate, dar peste 2-3 ani pot să apară cu cineva care nu trebuie să o mai ia de la zero. De ce nu putem încerca şi ceva nou?”.