Cum se sfârșește confuzia între numele Steaua și FCSB
București, 18 iulie 2017 - Asociația Steliștilor 1947, care dorește să reprezinte vocea tuturor suporterilor steliști, atrage atenția asupra situațiilor repetate, prin care oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au numit clubul de fotbal FC FCSB drept „Steaua București”. Amintim că LPF are obligația de a conduce corect competiția pe care o organizează și de a nu induce în eroare iubitorii fotbalului românesc.
Prin comportamentul său, LPF dovedește o lipsă de respect față de clubul Steaua și față de Justiția din România, menținând vie o stare de confuzie, care astăzi nu ar mai trebui să existe. Pe această cale, atragem atenția cum, conform hotărârii numărul 989/2016, din dosarul cu numărul 31705/3/2015, clubul Fotbal Club Fcsb SA nu are voie să folosească, fără consimțământul CSA Steaua București, „semnele Steaua, Steaua București sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociațiile și federațiile sportive”.
Această decizie a fost dată de către Curtea de Apel, în data de 21 decembrie 2016. Întrucât au trecut șapte luni de atunci și subiectul a fost îndelung discutat în presa din România, este deja cunoscut în întreaga țară, astfel încât nu mai există scuza neinformării. Drept urmare, solicităm către LPF îndreptarea situației și distincția între cele două entități. Remarcăm, în ultima perioadă, două derapaje de acest fel din partea oficialilor LPF :
1. Menționarea numelui de Steaua, în loc de FC FCSB, la tragerea la sorți a programului Ligii I, din data 07.07.2017;
2. Înlocuirea pe site-ul oficial al instituției a numelui de Steaua cu FCSB și pentru perioada de dinaintea hotărârii judecătorești, menținând confuzia că FCSB este continuatoarea de drept a clubului Steaua București. Mai exact, toate campionatele câștigate în perioada anilor ’80-’90 figurează pe site-ul LPF fiind câstigate de FCSB, în loc de Steaua București.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este una dintre cele mai importante entități sportive din România. În cei 70 de ani de existență, acesta a cucerit numeroase titluri, cupe și medalii, aducând cinste României și poporului român. Astfel, solicităm tratarea clubului cu respect și aplicarea hotărârii judecătorești. Imaginea Stelei trebuie protejată și nu trebuie transformată într-o sursă de câștig de orice fel pentru indivizi sau organizații care nu au nicio legatură cu acest club.
Considerăm toate aceste aspecte foarte importante pentru informarea corectă a iubitorilor fotbalului românesc, mai ales în contextul în care CSA Steaua București a reînființat, în acest an, secția de fotbal, urmând a reîncepe activitatea sportivă sub numele de „Steaua București”.
Cerem astfel, în numele tuturor suporterilor steliști, clarificări din partea LPF în ceea ce privește folosirea numelui „Steaua” pentru a descrie FC FCSB, echipă căreia îi este interzisă prin lege folosirea acestui nume.
Despre AS47
Asociația Steliștilor 1947 a fost înființată în anul 2017 cu scopul de a susține clubul sportiv Steaua București și are personalitate juridică fără scop patrimonial. AS47 își dorește să apere interesele și imaginea suporterilor steliști, promovând valorile și performanța clubului Steaua București.