Dă goluri pentru mama ucisă de tată

13 iunie 2012 17:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

La frageda vârstă de 11 ani, Blaszczykowski şi-a văzut mama înjunghiată mortal chiar de către tatăl său.

Cel mai frumos gol de până acum al Europenelor a fost marcat de „Kuba" Blaszczykowski, şut cu efect cu piciorul stâng din marginea careului mare, reuşită prin care Polonia a egalat Rusia (1-1).

În spatele bucuriei de a fi erou naţional, mijlocaşul Borussiei Dortmund poartă în suflet o durere teribilă.

Este vorba despre amintirea mamei sale, Anna, ucisă cu sânge rece (cu lovituri de cuţit) chiar de către soţul Zygmunt, tatăl lui „Kuba".

La acea vreme, actualul căpitan al Poloniei avea doar 11 ani, o vârstă suficient de mare pentru a realiza ce se întâmplă.

„O oroare pe care n-o voi uita tot restul vieţii", a spus Blaszczykowski cu câteva zile înainte de startul Euro 2012.

„Nu mi-am iertat tatăl niciodată (n.r.: decedat între timp). La început nu voiam să vorbesc despre acest lucru.

Am încercat să uit, dar n-am reuşit. Acum sunt suficient de matur pentru a aborda subiectul şi fiecare gol pe care îl marchez îl dedic mamei mele. Simt că, de acolo unde este, mă ajută foarte mult", a completat cel supranumit „Beckham al Poloniei".

După tragedia familială care i-a marcat viaţa, Blaszczykowski nu s-a putut ridica din pat cinci zile, a renunţat la fotbal timp de aproape un an, însă a găsit forţa de a merge mai departe cu ajutorul unchiului său Jerzy Brzeczek, la rândul său fost căpitan al naţionalei Poloniei, şi al bunicii Felicja, cea care i-a fost a doua mamă.

Golul lui Blaszczykowski e cel mai frumos de până acum al turneului final

Antrenat de Dan Petrescu

În 2006, când juca la Wisla Cracovia, Blaszczykowski a fost antrenat timp de nouă luni de românul Dan Petrescu.

„Bursucul” a fost forţat însă să renunţe la conducerea Wislei în septembrie 2006, fiind acuzat de jucători pentru antrenamentele dure.

„Petrescu mi-a distrus sănătatea”, a declarat ulterior Blaszczykowski.

„Îmi pare rău de el”, a răspuns puţin ironic actualul antrenor al lui Kuban Krasnodar.

Mai multe