Dan Alexa a învins după 75 de zile
Antrenorul Dan Alexa a sosit ca un salvator la trupa ilfoveană, însă bilanţul său este dezamăgitor. În 14 meciuri are doar două succese, ultimul până la întâlnirea cu mureşenii fiind la data de 19 februarie.
Chiajna are ca obiectiv să nu ajungă în Liga a doua şi ultimul rezultat, cel cu ASA, 2-0, pare că a salvat-o. S-a distanţat şi de locul de baraj, cu mari emoţii, dar a ajuns în situaţia de a se gândi la divizia secundă după ce a rulat mai mulţi antrenori, ultimul pe listă fiind Dan Alexa. Oricum, tehnicianul de 37 de ani a avut rezultate la fel de ”reuşite” ca predecesorii săi. A condus 14 partide, s-a impus în faţa lui Dinamo, pe vremea când cei din ”Ştefan cel Mare” erau conduşi de Andone, şi imediat a depăşit Pandurii. Conducătorii ilfovenilor credeau că au dat lovitura, dar a urmat dezastrul. De la jocul cu echipa din Târgu Jiu, 1-0, Chiajna nu a mai gustat gustul victoriei, din contră a încasat şi câte trei goluri pe meci, iar remiza era privită ca o reuşită. Pe final de play-out s-a produs minunea şi Concordia a trecut de ASA, 2-0, ceea ce face ca şi-n sezonul următor să se zbată în Liga I. Succesul a fost important, mai ales că a venit după o pauză de 75 de zile, perioada scursă de la partida cu Pandurii, 1-0, meci disputat la data de 19 februarie. ”A fost un joc decisiv, veneam după o perioadă foarte lungă fără victorie. Eram în blocaj. Pot să spun că acum a început campionatul pentru noi. A fost o perioadă grea, dar asta mă ajută să mă formez ca antrenor”, a spus şi Alexa.