Dan Alexa are la Rapid 3.000 de euro pe lună, casă şi maşină

16 septembrie 2015 17:53   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Nu e un secret pentru nimeni că Rapid e buza prăpastiei şi că la uşă bate falimentul, dar e într-adevăr interesant cât câştigă şefii din Giuleşti pe timp de criză.

Supervizor.ro a pus mâna pe nişte acte oficiale din care reies salariile preşedintelui clubului şi al antrenorului principal. Astfel, Dan Alexa, în calitate de antrenor principal, a încheiat cu feroviarii o convenţie civilă pentru perioada 26 august 2015 – 31 mai 2016, care se prelungeşte în mod automat (cu renegocierea condiţiilor financiare), pentru o nouă perioadă de un an dacă echipa promovează în Liga I. Pe toată durata convenţiei, fostul fotbalist din Grant va primi 3.000 euro pe lună, sumă netă ce trebuie achitată în lei (la cursul BNR), până la data de 15 a lunii următoare. În plus, Rapid se obligă să asigure antrenorului, pe toată perioada de valabilitate a convenţiei, un apartament cu 3 camere şi masină de serviciu. Dacă echipa alb-vişinie promovează în Liga I la sfârşitul sezonului 2015/2016, Dan Alexa va beneficia de “un bonus de performanţă în suma netă de 15.000 euro, plătibili în lei, la cursul de schimb BNR din ziua efectuării plăţii”.

De asemenea, Ovidiu Burcă a încheiat cu Rapid un contract de prestări servicii pentru perioada 24 iulie 2015 – 31 mai 2016, cu prelungire de un an în cazul promovării. De menţionat este faptul că acest contract este valabil din 24 iulie 2015, dar a fost aprobat de Comitetul Creditorilor pe 27 august! Valoarea contractului este de 8.800 lei pe lună, dar – spre deosebire de înţelegerea lui Alexa – preşedintele executiv va primi şi “bonus de victorie în sumă de 500 euro/meci, plătibili astfel: 250 euro în maxim 5 zile de la disputarea meciului, respectiv 250 euro la finalul campionatului dacă echipa va îndeplini obiectivul sportiv, respectiv promovarea”.

Mai multe