Dan Petrescu, 250.000 de euro victoria

5 octombrie 2016 19:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dan Petrescu a preluat formaţia rusă Kuban Krasnodar în luna iunie şi avea ca obiectiv promovarea în prima ligă. În realitate, clubul se luptă să evite retrogradarea şi românul a fost demis, dar nu înainte de a primi o avere.

Tehnicianul era privit ca un salvator, el fiind cel care în primul mandat, 2009 – 2012, a reuşit să ducă echipa în primul eşalon. Acum, i s-a propus acelaşi obiectiv, a acceptat şi a semnat în vară pentru două sezoane. Totuşi, după un start ezitant, presărat cu remize şi eşecuri, conducătorii au vrut să-l demită. Nu a vrut să plece fără să încaseze suma prevăzută în clauza de reziliere, adică 1,5 milioane de euro. Au urmat câteva contre cu acţionarii, aceştia dorind să-l ţină în club pe un alt post, ideea fiind să-l determine să plece singur şi fără să încaseze banii promişi. Şirul rezultatelor slabe a continuat şi, zilele acestea, s-a ajuns la un consens: să ia jumătate din cei 1,5 milioane de euro, dar să semneze actele pentru o despărţire amiabilă. 

A fost de acord şi după un bilanţ, calculat în toate competiţiile, de trei victorii, şapte remize şi şase înfrângeri, rezultă că “Bursucul” a luat 250.000 de euro pentru fiecare succes. Oricum, alţi bani nu va primi de la conducătorii celor de la Kuban Krasnodar, el neîncasând nici salariul în cele patru luni petrecute aici. De fapt, a motivat că prestaţia slabă a echipei e cauzată de neplata jucătorilor, dar Mikhail Semenov a acceptat să preia interimatul unei formaţii ce se zbate pe locul 14, cu doar un punct peste zona retrogradării.

Mai multe