Dan Petrescu a semnat cu Kayserispor: ”Nu am mai fost primit așa nicăieri”

11 ianuarie 2021 17:58   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tehnicianul Dan Petrescu a fost prezentat oficial, luni, la Kayserispor, grupare cu care a semnat un contract pe un an şi jumătate, cu opţiune pentru încă un an, informează news.ro.

La ceremonia de luni au fost prezenţi, alături de Dan Petrescu şi de preşedintele clubului, Berna Gozbaşi, primarul oraşului Kayseri, Memduh Buyukkilic, dar şi patru primari ai unor districte.

“Sunt foarte bucuros că sunt aici. Nu am mai fost primit astfel la nicio echipă la care am fost până acum. Sunt foarte emoţionat. Îmi plac riscurile, cel căruia nu-i place să rişte nu obţine succese. Am jucat fotbal 20 de ani, iar ca antrenor am activat în multe ţări. Campionatul Turciei este foarte dificil şi frumos. Vom munci mult pentru a obţine succese. Cel mai important pentru noi este să câştigăm puncte. Obiectivul nostru este să ducem echipa sus în clasament. Cel mai mult contează spiritul echipei. Am văzut asta la ultimele două meciuri. Vom arăta acest spirit şi la partida cu Gaziantep FK. Fără să facem achiziţii semnificative, vom menţine echipa în prima ligă şi anul viitor ne vom continua activitatea cu obiective mai mari”, a declarat Dan Petrescu.

Preşedinta clubului din Kayseri, Berna Gozbaşi, a afirmat că este încrezătoare că Dan Petrescu va duce echipa acolo unde îi este locul. “Am fost foarte atenţi în alegerea antrenorului. Dan Petrescu ne va face să ne realizăm obiectivele. Este un antrenor cu o medie de 1.81 puncte. Îi spunem: Bine ai venit şi îi urez succes”, a spus Gozbaşi.

Înainte de semna contractul cu Kayserispor, Petrescu a făcut controlul medical la spitalul Acibadem din Kayseri.

Dan Petrescu îi va antrena la Kayserispor şi pe Cristian Săpunaru, Silviu Lung Jr. şi Denis Alibec. Primul meci al românului pe banca tehnică a echipei din Kayseri va fi cel din deplasare cu Gaziantep FK, fosta echipă a lui Marius Şumudică, sâmbătă.

Mai multe