Dan Petrescu: ”Am fost penibil”
Partida de la Mediaș va rămâne în istorie nu pentru că gazdele au făcut egal (0-0) cu campioana, CFR Cluj, ci pentru că în antrenorul Dan Petrescu a făcut, probabil, cea mai rapidă schimbare a unui jucător valid din istorie: în secunda 40.
Concret, meciul de debut al tânărului fotbalist Alin Răzvan Fica (18 ani), care evoluează pe postul de mijlocaș, a durat doar… 40 de secunde. El a fost înlocuit de tehnicianul care visează să antreneze pe Chelsea cu Păun, unul dintre cei mai în formă jucători al clujenilor în acest sezon, justificându-se apoi că a făcut ceea ce nici un antrenor nu i-ar face unui junior din cauza regulii FRF, care îl obligă să înceapă partida cu doi fotbaliști sub 21 de ani. ”Păi mă face să fiu penibil această regulă. Eu am fost penibil, să scot un jucător tânăr şi i-am luat moralul. Dar asta e realitatea şi nu am ce să fac, am nevoie de jucători. Noi avem foarte mulţi jucători de valoare care stau în tribună şi mi-e greu. Şi atunci am hotărât să-l bag repede pe Adiţă şi să nu mai pierd timpul. Dar nu-mi place ce-am făcut, clar. Normal că am vorbit cu el, dar degeaba am vorbit. El poate e fericit că a debutat, dar cum a debutat nu e bine şi nu e bine pentru fotbal”, a spus Dan Petrescu după meci, de parcă de nu el a făcut înlocuirea. Care nici nu l-a ajutat prea mult, pentru că tot 0-0 s-a încheiat partida. ”Dacă avem doi-trei jucători Under accidentaţi, noi avem foarte mari probleme, pentru că doar Costache şi Petrila mai au experienţă, iar Itu foarte puţin. În rest, Ciobotariu, care e fundaş, dar noi vrem să atacăm ca să câştigăm. Va fi greu cu regula asta. De aceea am zis că nu ne vedem favoriţi, pentru că FCSB, Craiova au jucători tineri extraordinari, care joacă de 3 ani în Liga 1. Noi nu avem. Şi atunci, schimbarea pe care o fac în minutul 1 mă încurcă foarte mult. Dacă apare o accidentare... Plus că mai voiam să fac o schimbare pe final, nu mai aveam pe cine să bag. Costache nu are cum să iasă, că e Under 21, aş fi vrut să-l scot, că nu a jucat prea bine pe final. Din cauza regulii”, a mai spus ”Bursucul”.
Apoi, ca și cum acest lucru nu era destul, Dan Petrescu a mai făcut la interviuri două declarații halucinante. În primul rând, a fost nemulțumit de faptul că medieșenii au jucat cu determinare și și-au apărat corect, declarație pentru care ar trebui penalizat de LPF. ”N-am înţeles sacrificiul celor de la Mediaş pentru un punct. Punctul ăsta nu-i ajută prea mult. Dar sperăm să joace la fel în continuare, cu determinarea asta. Voi fi şi eu mulţumit să-i văd pe Marius Constantin şi pe Pleşca să joace cum o fac împotriva mea. Marius Constantin a fost jucătorul meu în China, când evoluează împotriva mea e cel mai bun de pe teren. Să facă la fel şi la meciurile viitoare", a declarat Petrescu după partidă.
A doua declarație aiuritoare este cea legată de șansele la titlu, deși CFR are un avans de patru puncte în fața FCSB. ”Când nu marcăm goluri, sunt îngrijorat. E clar, eu nu cred că vom câştiga acest campionat, merg pe această idee. Sunt prea multe lucruri care se întâmplă. N-avem nici noroc şi n-avem nici altele. Asta e părerea mea, chiar dacă toţi ne văd favoriţi”, a mai spus Dan Petrescu.