Dan Petrescu, ironic cu ruşii: «Arbitraj super!»
Până la urmă, după o întâlnire tensionată, echipa "Bursucului" a reuşit să smulgă un punct (2-2), salvându-i deocamdată postul tehnicianului român. La fel ca etapa trecută, când a pierdut acasă cu Lokomotiv, Dan Petrescu a acuzat arbitrajul, considerând că lui Dinamo i-au fost refuzate două penalty-uri. La cald, după fluierul final, Petrescu a încercat să se abţină, acordând o declaraţie ironică presei din Rusia: "Arbitrajul? Super, excelent, ca de obicei! Mai întâi cu Lokomotiv, acum aici".Apoi, "Bursucul" n-a mai rezistat şi s-a dezlănţuit la adresa "fluieraşilor".
"Văd că istoria se repetă. M-am săturat. Nu înţeleg cum de arbitrul n-a văzut două lovituri de la 11 metri. Aceşti oameni îşi bat joc de munca noastră", a spus Petrescu. După 10 etape scurse din actualul sezon, Dinamo Moscova este doar pe locul opt, cu 14 puncte, sub aşteptări în condiţiile lotului valoros pe care îl are la dispoziţie Dan Petrescu.