David Luiz, primul "roşu" în 10 ani!
A trebuit să treacă aproape un deceniu pentru ca brazilianul David Luiz să vadă în premieră „roşu” în faţa ochilor. Ajuns la 28 de ani, cel mai scump fundaş din lume (PSG l-a cumpărat de la Chelsea cu 50 de milioane de euro) candidează şi la titlul de cel mai disciplinat fotbalist al planetei.
David Luiz şi-a început cariera profesionistă în 2006, în ţara sa natală, după care a făcut rapid pasul spre marile echipe ale Europei. În cinci sezoane la Benfica, patru la Chelsea şi unul la PSG, completate cu peste 50 de meciuri la naţională, sud-americanul a văzut multe „galbene”, dar niciodată nu fusese eliminat de pe teren. Seria incredibilă deţinută de David Luiz a fost întreruptă în noaptea de vineri spre sâmbătă, în marele derby Argentina – Brazilia (1-1) din preliminariile Campionatului Mondial 2018. Fundaşul naţionalei auriverde se poate plânge însă de ghinion, în condiţiile în care a primit două „galbene” în decurs de numai două minute, pe final de partidă.
Fără Messi la Mondialul din 2018?
După trei din cele 18 etape ale preliminariilor sud-americane pentru Mondialul din Rusia, Argentina e pe locul 9 din 10 formaţii, cu doar două remize. Statistica spune că nici o echipă nu s-a calificat la Mondiale din zona CONMEBOL fără să câştige măcar unul din primele trei meciuri. Pentru naţionala lui Leo Messi (accidentat, starul Barcelonei n-a jucat cu Brazilia), ar fi o adevărată catastrofă să rateze Cupa Mondială de peste trei ani.