De ei trebuie să ne temem pentru Mondial!
26 iulie 2015 21:14
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Grupa pe care tricolorii trebuie s-o câştige pentru a se califica la un nou Campionat Mondial după 20 de ani de absenţă se apropie foarte de mult de ce ne-am dorit. Am evitat granzi ca Italia sau Franţa, dar şi insuliţe ca Feroe sau Malta, semn că vom transpira pentru fiecare punct. Acest echilibru nu poate fi spart decât de individualităţi, iar duşmanii noştri au destule. Iată-le pe cele mai mari!
- Danemarca. Îl are pe Christian Eriksen, mijlocaşul de 23 de ani al celor de la Tottenham, care valorează 25 de milioane de euro. Colegul lui Vlad Chiricheş e om de bază atât pe White Hart Lane, cât şi la naţionala nordicilor, şi va fi principalul pericol pentru noi. Eriksen nu e însă singura sperietoare din tabăra danezilor. Căpitanul Daniel Agger, fost fundaş la Liverpool, Nicklas Bendtner, fostul atacant al lui Arsenal şi Kasper Schmeichel, fiul legendarului Peter Schmeichel, fiind de asemenea nume cu rezonanţă.
- Polonia. Robert Lewandowski nu mai are nevoie de nicio prezentare. Vârful în vârstă de 26 de ani al lui Bayern, cotat la 45 de milioane de euro, e cel mai periculos polonez. Golgheterul bavarezilor are 26 de goluri înscrise în 68 de meciuri oficiale pentru “leşi”, iar în Germania a fost cel mai bun marcator în 2013-2014. Pe lângă acesta, Iordănescu trebuie să ia însă aminte şi la Blaszczykowski, fundaşul Borussiei Dortmund, la Krychowiak, mijlocaşul Sevillei, la fostul stelist Szukala, dar şi la portarul lui Arsenal, Szczesny.
- Muntenegru. Micuţa naţională din fosta Iugoslavie a crescut foarte mult în ultimii ani şi are din ce în ce mai multe pretenţii pentru calificarea la un turneu final. A ratat la mustaţă CM din Brazilia şi are şanse la Euro 2016. Jovetic, vedeta de 25 de ani a lui Manchester City, jură însă că în preliminariile pentru Mondial, Muntenegru va ajunge la maturitate şi se va califica. Mijlocaşul cotat la 15 milioane de euro este cel mai valoros muntenegrean, alături de fostul atacant al Romei, Vucinic, Stefan Savic, mijlocaş la Sevilla sau fostul rapidist, Vladimir Bozovic, acum la Mordavia Saransk.
- Armenia. Mircea Lucescu este principalul “vinovat” pentru problemele pe care le vom avea cu armenii în preliminariile pentru CM 2018. Asta pentru că tehnicianul român l-a inventat la Şahtior pe Henrikh Mkhitaryan, mijlocaşul în vârstă de 26 de ani vândut la Borussia pentru 25 de milioane de euro. Acesta e cel mai valoros armean şi trage efectiv echipa după el. Cu Mkhitaryan în formă, Armenia poate bate cu 4-0 în Danemarca, cu 2-1 în Cehia şi încheia 2-2 în Italia, cum s-a întâmplat în preliminariile pentru CM din Brazilia. Fără el, armenii au pierdut acasă cu Malta şi în Albania.
- Kazahstan. Kazahii constituie excepţia, fiind adversarul care n-are individualităţi de marcă în lot. Naţionala lui Krasnozhan nu are niciun jucător mai scump de 500.000 de euro, majoritatea fotbaliştilor evoluând în campionatul intern, la Astana, Aktobe, Kairat Almaty sau Ordabasy. Chiar şi aşa, modesta echipă situată geografic în Asia şi primită să joace preliminarii în Europa pe considerente politice, e mult peste ce ne obişnuisem să întâlnim din ultima grupă valorică. La Astana vom avea un meci infernal, faţă de Malta sau San Marino.