De la Predeal la Milano! Marica şi Fane Radu, din nou împreună
Liber de contract după despărţirea de Steaua, Ciprian Marica (30 de ani) nu şi-a găsit încă o echipă la care să evolueze, astfel că a avut timp să tragă o fugă la Milano pentru a vedea meciul AC Milan - Lazio din campionatul italian.
Cu această ocazie, Marica s-a întâlnit cu fostul său coleg de la Dinamo, Ştefan Radu, legitimat la gruparea din capitala Italiei.
"Îi ținem pumnii lui Fane, ne-a promis că bate la AC Milan! ;) O revedere foarte plăcută cu un om drag, alături de care am început fotbalul! Parcă ieri ne rupeam tălpile încălțărilor pe pantele de la Predeal, în cantonamentele copilăriei!", a scris Marica pe Facebook, alăturând şi câteva fotografii în care apare alături de fundaşul lui Lazio.
În cele din urmă, cu Radu pe teren, Lazio a fost învinsă de AC Milan, scor 0-2.