De la TAS vine cutremurul?
Forul de la Lausanne va lămuri în cursul zilei de azi disputa juridică pentru un titlu care trebuia stabilit doar pe terenul de fotbal. O decizie în favoarea FCSB şi în dauna Viitorului ar fi echivalentă cu un cutremur pentru FRF şi LPF.
Aproape cinci ore au durat ieri ultimele audieri pe care judecătorii de la TAS le-au făcut în controversatul dosar „Viitorul – FCSB”. Rând pe rând, avocaţii celor două echipe implicate, dar şi reprezentanţii Federaţiei şi Ligii Profesioniste, şi-au exprimat punctele de vedere pe marginea unui regulament ambiguu, care a permis asemenea dezbateri unice în lume. În aşteptarea deciziei definitive, oficialii ambelor tabere sunt hotărâţi să facă o mică „revoluţie” în cazul în care TAS va considera că FCSB merită titlul, nu Viitorul. „Ar fi o mare palmă dată fotbalului românesc. Cred că cei care au certificat faptul că suntem campioni nu mai au ce căuta în fotbal”, a spus Cristi Bivolaru, director general la Viitorul lui Gică Hagi. Acelaşi ton l-au afişat şi conducătorii FCSB. „FRF şi LPF răspund de aceste regulamente. Cine a greşit va trebui să plătească. Un mic cutremur va fi!”, a precizat Helmuth Duckadam, preşedinte de imagine la clubul lui Becali”. Din ce am înţeles, s-au folosit de mine în apărarea lor. Au amintit de episodul cu Bacău şi Baciu, de Dosarul Valiza. De asemenea, au spus că Becali se laudă prin ţară că o să câştige, iar jucătorii Viitorului ar fi fost afectaţi la ultimul lor meci de acest lucru. Am vorbit cu mai mulţi avocaţi, care mi-au spus că în litera legii nu aş avea cum să pierd, dar dacă se va judeca emoţional, probabil că ei ar fi câştigători”, a spus Becali pentru TV Digi Sport.
Tragerea la sorţi e vineri
Tribunalul de Arbitraj Sportiv nu mai are cum să întârzie decizia privind campioana României în sezonul 2016-2017 pentru că vineri (14 iulie) e tragerea la sorţi a meciurilor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Viitorul şi FCSB se vor afla în urne, dar pe trasee diferite, în funcţie de ceea ce hotărăsc azi judecătorii de la TAS.