Denis Alibec: “N-am kilograme în plus!”

21 martie 2016 19:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Denis Alibec nu a fost inclus în lotul pentru amicalele cu Lituania şi Spania, selecţionerul Anghel Iordănescu anunţând că jucătorul Astrei e prea gras, având 2-3 kilograme în plus.

"Nu pot comenta decizia dânsului. Nu cred că mai am kilograme în plus încă din cantonamentul naţionalei din Turcia. Întrebaţi-l pe dânsul de unde ştie că am câteva kilograme în plus. Probabil aşa i s-a părut. În Turcia aveam kilograme în plus, dar nu trei. O să-i spun doctorului să-i trimită fişa medicală", a declarat Alibec, la Digi Sport.

"Cred că am destul de multă prezenţă în joc. Probabil că nu am marcat, de aceea. Nu înţeleg de ce a spus lucrurile acestea, este părerea lui. Nu mă deranjează, poate o să-i demonstrez în viitor că merită să fiu acolo. Trebuie să-l mulţumesc cumva până la urmă", a mai spus Alibec, referindu-se la faptul că Iordănescu îl consideră un jucător ce nu se implică în joc.

Mai multe