Depistat pozitiv cu COVID-19, Jonathan Rodriguez de la FC Botoşani a fost spitalizat

30 iunie 2020 14:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Component al echipei FC Botoşani, Jonathan Rodriguez (31 de ani) a fost testat pozitiv cu COVID-19. Jucătorul argentinian a sosit în România la mijlocul acestei luni, a stat în carantină, iar acum a fost spitalizat. Fotbalistul a fost testat pozitiv înainte de a se alătura lotului antrenat de Marius Croitoru, astfel că nu a intrat în contact cu echipa.

Patron al grupării moldave, Valeriu Iftime a prezentat situația sud-americanului la Digi Sport: „Astăzi i-au făcut din nou testul și e pozitiv. Asta mi-a spus Cătălin Anton acum. El oricum era în izolare. Nu mai înțeleg nimic. Aseară, când am vorbit cu președintele despre Rodriguez, el m-a sunat și mi-a spus că nu are niciun simptom. Nimic. Rămâne pentru mine o pierdere pentru că voiam să fie pregătit pentru meciul de sâmbătă. Rodriguez este deja luat la spital. Ce să fac acum? El oricum nu juca la noi. A venit târziu. E un mare ghinion pentru el că a fost depistat pozitiv. El nu va juca. Sper să îi găsească înlocuitorul potrivit și să îl ajute Dumnezeu să se facă sănătos și să revină”.Cazul lui Rodriguez este cel de-al treilea de infectare cu COVID-19 la FC Botoșani, după cele ale medicului Petrică Rădăuceanu și al unui junior. Jonathan Rodriguez a venit la gruparea moldavă în vara lui 2017, disputând de atunci 84 de meciuri pentru aceasta în care a marcat 11 goluri. De asemenea, doi jucători de la Concordia Chiajna, echipă din Liga 2, au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Este vorba despre Andrei Marc (27 ani) şi Ionuţ Biceanu (26 ani), care au fost internaţi la Spitalul Clinic „Victor Babeş” din București.

Mai multe