Derby cu iz de vacanţă

22 iulie 2011 18:55   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Când campionatul începe prea devreme, în plin sezon de concedii, este mai greu să te trezeşti din atmosfera amicalelor şi să te concentrezi pe „oficiale". S-a văzut asta la meciul de ieri al Rapidului cu FC Vaslui. Exilaţi în „Regie", alb-vişiniii s-au simţit totuşi bine în cartierul vecin, chiar dacă au jucat cu tribunele goale.

Atmosfera de vacanţă s-a simţit de la început. Cu câteva minute înaintea partidei, Răzvan Lucescu s-a întreţinut cu Victor Piţurcă, discuţia lejeră fiind despre ceasuri. Apoi, Răzvan a zbughit-o spre vestiar, pentru a le transmite elevilor săi ultimele indicaţii.

Mărunt, Vasluiul şi Rapidul au arătat că sunt gata de joc. La „oficială", aceeaşi senzaţie însă, a unui meci fără miză. George Copos şi Adrian Porumboiu, cei doi finanţatori, au stat alături şi au fost în mare formă.

Startul la glume l-a dat rapidistul, care s-a amuzat de tactica lui Hizo. La o fază fixă a giuleştenilor, „Dulăul" s-a trezit urlând: „Ţine-l pe Deac, acolo merge mingea". Copos a replicat imediat: „Viorele, mingea merge în poartă", după care tot el a continuat: „Pasaţi bine, se pune la posesie" sau „Domnule Porumboiu, aici nu suntem la agricultură!".

În tribune, distracţia a continuat, dar jocul Rapidului şi-a păstrat tonul serios, pragmatic, pe goluri. Au fost trei, şi mai puteau fi şi altele semn că în Giuleşti se naşte o echipă extrem de competitivă. În schimb, moldovenii au fost zero peste tot. Cu Milanov eliminat corect, fără ambiţie şi fără clarviziune, elevii lui Viorel Hizo se pot bucura că au scăpat ieftin, dar trebuie să-şi facă griji pentru meciul de marţi cu Twente.

Fanii au văzut meciul din cămin

 Piţurcă a venit să vadă meciul. La oficială s-a aflat şi selecţionerul Victor Piţurcă, însoţit de directorul sportiv Ovidiu Costeşin. Piţi a vorbit înainte de meci cu Lucescu jr.

 Rui Duarte, titular. Deşi fundaşul a absentat aproape toată perioada de pregătire, Lucescu l-a iertat şi l-a folosit din primul minut. Răzvan a fost inspirat şi cu folosirea lui Surdu, marcatorul golului, deşi în amicale Roman era titular.

Zotta n-a aplaudat imnul. În „Regie" a fost prezent şi fostul preşedinte din Grant, Constantin Zotta. El n-a aplaudat imnul Rapidului, fiind atenţionat înainte de şeful Porumboiu.

Giuleştenii au fost susţinuţi de fani. Chiar dacă meciul s-a jucat fără spectatori, rapidiştii au fost totuşi susţinuţi de câteva zeci de suporteri. Fanii au luat cu asalt căminele din apropiere, au scandat şi au afişat steaguri alb-vişinii.

Copos îl laudă pe Răzvan. Finanţatorul giuleştenilor este foarte mulţumit de prestaţia jucătorilor feroviari. „Sunt foarte fericit pentru că am câştigat. A fost un meci frumos şi încrâncenat. Se vede mâna lui Răzvan, aţi văzut ce organizare a avut!", a spus Copos.

Mai multe