Derby spectaculos, dar fără învingător
Derby-ul campionatului românesc a avut de toate: goluri, faze controversate și ratări uriașe. Din păcate, a fost și întrerupt zece minute din cauza fanilor. FCSB și Dinamo au încheiat, însă, nedecis, 1-1.
Intrată pe teren ca favorită atât din punct de vedere al posturii de gazdă, cât și al valorii individuale a jucătorilor, FCSB a atacat de la început poarta dinamoviștilor. Numai că apărarea sau portarul și-au făcut datoria. Mai mult, ”câinii” au fost cei care au deschis scorul, prin Ciobotariu. Acesta, precum tatăl lui pe vremuri, s-a înălțat în careul adversarilor după un corner excelent executat de Nistor și l-a învins pe portarul Bălgrădean. Era minutul 9 și derby-ul începuse cum nu se putea mai bine.
În căutarea egalării, fcsb-iștii, conduși de un Florinel Coman într-o excelentă formă, l-au încercat de mai multe ori pe portarul dinamoviștilor, Piscitelli. Acesta nu a mai avut totuși ce să facă în minutul 28, atunci când o combinație între Tănase și Coman s-a terminat cu golul ultimului.
După doar patru minute partida a luat o turnură neașteptată: scandările rasiste ale fanilor dinamoviști au dus la întreruperea meciului pentru zece minute! Pauza forțată a părut să fie binevenită pentru Dinamo, căci după reluare ”câinii” și-au trecut în cont patru ocazii imense de a marca. Însă fie intervenția lui Bălgrădean, în minutul 43, fie respingerile lui Planic de pe linia porții, din minutul 45, urmate de o bară a lui Puljic au făcut ca la pauză să se intre tot cu 1-1.
Intrat în rol la pauză, ”antrenorul” Gigi Becali și-a revenit la obiceiurile trecute și a făcut din nou cele două schimbări ”marcă proprie” la pauză. Dacă intrarea lui Gnohere nu a adus mari plusuri, cea a lui Adi Popa parcă a mai impulsionat partea dreaptă a atacului gazdelor, care au fost aproape să înscrie la bara lui Tănase, din minutul 52. Apoi, chiar dacă ambele echipe au mai ratat câteva mari ocazii de a marca, nimeni nu a mai reușit să înscrie, așa că meciul s-a încheiat nedecis, 1-1. Dar va rămâne în istorie ca unul dintre cele mai spectaculoase derby-uri disputate în ultimii ani.