Dezvăluiri din vestiarul naționalei! Ce le-a spus Contra jucătorilor înainte de meciul cu Kazakhstan

6 octombrie 2017 11:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Naționala României a învins 3-1 echipa din Kazakhstan, în ultimul joc pe teren propriu din actuala campanie de calificare la Mondialul din Rusia.

Partida, disputată pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, fost prima pentru Cosmin Contra din postura de selecționer.

Antrenorul pare să fi ajuns deja la inimile ”tricolorilor”, toti vorbind laudativ despre modul în care ”Guriță” a pregătit meciul și despre felul în care a reușit să le transmită mesaje mobilizatoare.

Alex Chipciu, unul dintre cei mai buni jucători în victoria de joi seară, a dezvăluit amănunte interesante despre discursul  pe care selecționerul l-a avut înainte de startul partidei.

”Pe mine personal m-a emoționat pentru că ne-a spus, înainte de meci, o poveste personală în care pot spune că m-am regăsit și eu, m-a atins foarte mult. A fost o poveste motivațională, dar personală”, a spus Chipciu.

Și căpitanul Vlad Chiricheș a fost pe aceeași lungime de undă cu Chipciu.

” Cosmin Contra a reuşit să ne transmită din energia lui şi din spiritul lui de luptător. Ne-a transmis că vrea dorinţă de revanşă cu Danemarca, important e să mergem acolo, să facem un rezultat bun, avem nevoie de acest lucru. Cred că important este să avem un om care ştie ce e naţionala. Cosmin ne-a transmis foarte mult în acest sens, ştie ce înseamnă să joci la naţională şi asta ne-a transmis şi nouă”, a explicat fundașul naționalei.

Mai multe