Diego Costa îşi „rupe” adversarii, dar n-a văzut un „roşu” de 3 ani

4 februarie 2016 16:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

De când s-a transferat la Chelsea de la Atletico Madrid, spaniolul Diego Costa a avut puţine realizări pe teren, remarcându-se în schimb cu jocul extrem de dur.

Ultima ispravă a lui Diego Costa s-a produs miercuri seară, în meciul Watford – Chelsea (0-0). Ibericul l-a agresat vizibil pe Paredes, dar arbitrul întâlnirii nu l-a eliminat, aşa cum ar fi trebuit.

De altfel, atacantul naţionalei Spaniei n-a văzut niciodată „roşu” în Premier League, deşi a fost protagonistul a numeroase contre cu adversarii. Dovada a fost adusă de jurnaliştii de la „The Telegraph”, care au numărat nu mai puţin de 11 situaţii clare în care Diego Costa trebuia scos din joc. Internaţionalul spaniol a scăpat însă de fiecare dată fără cartonaş roşu. Abilitatea sa de a-şi masca infracţiunile reise şi din faptul că ultima eliminare suferită de Diego Costa datează din decembrie 2012, de la un meci Viktoria Plzen – Atletico Madrid din Liga Europa.

Mai multe