Diego Maradona a jucat fotbal cu preşedintele Venezuelei. A ieşit circ!
Diego Armando Maradona, acum în vârstă de 57 de ani, a efectuat în aceste zile o vizită în Venezuela, o ţară aflată în criză economică şi politică, dar care îi este foarte dragă fostului mare fotbalist argentinian.
Cu această ocazie, Maradona a semnat un contract cu un post de televiziune pentru producerea unei emisiuni la Cupa Mondială de anul viitor, dar s-a întâlnit şi cu alctualul lider al Venezuelei, Nicolas Maduro, cel care duce mai departe regimul comunist instalat de predecesorul său, celebru Hugo Chavez, decedat în 2013.
"Voi juca sub conducerea lui Maradona, în apărare. Sunt bun şi la executarea loviturilor de la 11 metri", a declarat Maduro înainte de a schimba câteva pase cu prietenul său Diego.
În vara acestui an, Maradona s-a declarat şi el dispus să se pună în slujba lui Maduro. ''Noi suntem chavişti până la moarte. Când Maduro va ordona, eu voi îmbrăca haina de soldat pentru o Venezuelă liberă'', a scris Maradona pe Facebook.
Acum, pentru a-şi confirma susţinerea faţă de Maduro şi de regimul său, Maradona a sărutat în mod simbolic un tablou cu fostul conducător al Venezuelei, Hugo Chavez.