Diego Maradona va fi externat la o săptămână după operația la cap
Operat la cap săptămâna trecută, Diego Armando Maradona (60 de ani) urmează să fie externat astăzi (marţi, 10 noiembrie) sau mâine. Anunțul a fost făcut de medicul Leopoldo Luque. "Diego îşi doreşte foarte mult să plece din spital şi noi evaluăm dacă poate face acest lucru marţi sau miercuri, depinde de parametrii medicali, dar momentan evoluţia lui este foarte bună".
Acesta nu a precizat unde va locui starul argentinian după externare: "Vom discuta când va fi cazul, în acord cu familia lui. Un lucru este sigur: toţi suntem decişi ca lui să-i fie bine".Maradona a fost operat de un hematom la cap, marţea trecută, la Buenos Aires. Campionul mondial din 1986 fusese spitalizat în urmă cu o săptămână în La Plata, la 60 km sud de capitala Argentinei. El a acuzat o anemie, iar examenul medical a scos la iveală un hematom în cutia crainiană. Motiv pentru care a fost transferat la clinica privată Olivos. Supranumit "El Pibe de Oro", Diego Armando Maradona s-a născut în 30 octombrie 1960, în Lanus, Provincia Buenos Aires, Argentina. El a fost al patrulea copil și primul băiat al lui Diego Chitoro Maradona (1928-2015) și Dalmei Salvadora Franco (1930-2011). El a impresionat de mic copil prin calitățile sale fotbalistice, demonstrate în meciurile pe care le disputa pe stradă. La 10 ani, a fost remarcat de un agent de jucători, Francis Cornejo, care l-a integrat într-o echipă de copii a clubului local Argentinos Juniors. Pe când avea 12 ani, a declarat într-un interviu că visează să câștige titlul mondial cu Argentina. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi.Înainte de a împlini 16 ani, și-a făcut debutul ca fotbalist profesionist la Argentinos Juniors. Cu toate că n-a câștigat niciun titlu cu aceasta, a marcat 115 goluri în 166 de meciuri disputate. În cariera sa, a jucat pentru Argentinos Juniors (1976-1980), Boca Juniors (1981, 1995-1998), FC Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), FC Sevilla (1992-1993) şi Newell's Old Boys (1993-1994). Talentul său l-a impus rapid în prima reprezentativă pentru care a debutat în 27 februarie 1977, la 16 ani, într-un meci cu Ungaria. Cu toate acestea, César Luis Menotti nu l-a reținut în lotul pentru Campionatul Mondial din 1978, considerând că este prea tânăr. Un an mai apoi, a fost căpitan al reprezentativei de tineret care a câștigat titlul mondial după 3-1 în finala cu URSS. Maradona a fost declarat cel mai valoros fotbalist al turneului. A jucat pentru naţionala Argentinei 91 de meciuri şi a marcat 34 de goluri. A participat la patru turnee finale ale Campionatului mondial de fotbal FIFA., incluzând Cupa Mondială din 1986, când, în calitate de căpitan de echipă, a condus Argentina spre titlul final, învingând în ultimul act Republica Federală Germană şi câştigând Balonul de Aur, premiul pentru cel mai bun jucător al turneului.La turneul final al CM din 1986, în meciul pentru sferturile de finală, disputat împotriva Angliei, a marcat cele două goluri care au asigurat victoria Argentinei (2-1). Primul gol a fost înscris cu mâna, ceea ce l-a făcut pe Maradona să vorbească ulterior despre „Mâna lui Dumnezeu”. Al doilea gol a fost reușit după o cursă de aproximativ 60 de metri în care a driblat şase jucători englezi, gol care a fost desemnat ulterior „Golul secolului XX”.