Dinamo a umilit Steaua după cinci ani plini de frustrări

22 noiembrie 2015 22:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

„Câinii” au învins-o clar pe Steaua duminică seara (22 noiembrie), în derby de România, scor 3-1, lucru care nu se mai întâmplase din octombrie 2010.

Fanii şi oficialii clubului din Ştefan cel Mare începuseră să cadă în ridicol cu menţinerea denumirii de derby a unui meci cu Steaua pe care nu mai reuşeau să-l câştige. Întoarecerea în „Groapă” a fost însă cu noroc, iar Rednic şi compania au în sfârşit motive de petrecere.

Partida de duminică seară a început sub auspicii rele pentru gazde. Nicolae Badea s-a gândit tocmai acum să-l saboteze pe Ionuţ Negoiţă şi i-a pus sigiliu pe bucăţi din stadion. Fanii nu s-au strâns mai mult de 9.000, iar ploaia a început să cadă chiar înainte de fluierul de start, distrugând şi mai mult un gazon oricum jenant.

Totuşi, Mircea Rednic şi Mirel Rădoi s-au betonat şi n-au vrut să-şi asume nici un risc, din asta rezultând o primă repriză slabă, fără ocazii mari de poartă. Steaua a fost parcă echipa mai bună, mai ofensivă şi după pauză a intrat cu intenţia să marcheze. Popa, singurul stelist care poate fi evidenţiat după meciul de aseară, n-a găsit însă golul, iar la poarta cealaltă s-a produs „tragedia”.

În minutul 56, căpitanul roş-albaştrilor, Fernando Varela, şi-a introdus în propria poartă o minge centrată de Gavrilă şi „câinii” au turbat la propriu. Deşi a plecat rapid după egalare, la 10 minute distanţă, Steaua a mai făcut un cadou lui Dinamo. Guilherme, jucător care ar trebui să-şi rupă legitimaţia de fotbalist, i-a pus lui Palic pe tavă o minge, iar acesta l-a executat pe Niţă cu şiretul. Apoi, „Bizonul” Gnohere a înfipt şi el cuţitul încheind socotelile.

Nicuşor Stanciu a redus din diferenţă în prelungiri, dar dinamoviştii râd în sfârşit cu toată gura.

Mai multe