Dinamo e „salvarea” lui Gicu Grozav
Pentru a doua oară în carieră, internaţionalul român vrea să se relanseze la gruparea din „Ştefan cel Mare”,
Rămas liber de contract după despărţirea de Bursdaspor, Gicu Grozav (27 de ani) pare tentat să revină în Liga I, la Dinamo. Ar fi o întoarcere similară cu cea din 2015, atunci când mijlocaşul a evoluat jumătate de sezon în tricoul alb-roşu.
În loc să ajute naţionala în disputele din Liga Naţiunilor, Gicu Grozav se antrenează prin parcuri în încercarea disperată de a găsi un contract avantajos, atât pe plan sportiv cât şi financiar. Din păcate pentru el, perioada de transferuri în campionatele tari s-a încheiat, iar Grozav a rămas în continuare pe tuşă. În aceste condiţii, jucătorul şi agenţii săi au coborât ştacheta şi sunt dispuşi să accepte inclusiv o revenire în campionatul intern.
Până acum se vorbise doar despre varianta divizionarei secunde Universitatea Cluj, dar între timp a intrat şi Dinamo pe fir. „Am fost sunat de mai multe persoane din ţară, inclusiv de cei de la Dinamo. Încă nu am luat o decizie, aştept şi câteva oferte de afară”, a declarat mijlocaşul cu 27 de selecţii şi 5 goluri la echipa naţională. Cert e faptul că, în trecut, Dinamo a reuşit să-l revitalizeze pe Gicu Grozav. La începutul lui 2015, el a venit împrumut de la Terek Groznîi, iar prestaţiile bune din Liga I l-au ajutat să-şi continue traseul la echipe de peste hotare.