Dinamo a suferit încă o rușine în Liga 1, iar retrogradarea bate la ușă
Dinamo arată tot mai mult a echipă de Liga 2. Chiar dacă obiectivul formației e salvarea de la retrogradare, ”câinii” nu joacă deloc ca niște jucători care vor să se mențină în prima divizie, ci ca niște fotbaliști resemnați.
Dinamo nu a contat în deplasarea de la Botoșani din această seară. Bucureștenii au fost învinși cu 4-0 la capătului unui meci în care toate noile achiziții s-au făcut de râs. La finalul partidei, antrenorul Flavius Stoican părea că a văzut alt meci, punând eșecul pe ghinion, nu pe diferența clară de valoare arătată în teren de jucătorii celor două formații.
"Parcă luăm cele mai spectaculoase gol. Am încercat să jucăm, am avut şi
noi situaţii de a marca, dar nu am reuşit. Am întâlnit o echipă foarte
bună, pragmatică, a profitat de fiecare ocazie. Nu vreau să cedăm, vreau
să jucăm până la final. Luăm cu uşurinţă goluri, ăsta este fotbalul,
jucătorii trebuie să ridice capul, poate se întoarce norocul şi spre
noi, că prea avem ghinioane. Trebuie să ne asumăm când greşim, nu pierde
unul sau altul. Când ne bucurăm, ne vom bucura cu toţii şi vreau cât
mai repede. Jucăm, pasăm, ne creăm ocazii, dar nu marcăm şi la prima
ocazie primim gol. Trebuie să acumulăm puncte şi nu vreau să mai facem
cadouri. Important este să mai acumulăm puncte până la play-out, să nu
intră cu diferenţă mare. Timpul nu este aliatul nostru, suntem pe repede
înainte, dar trebuie să fim atenţi la jocuri", a declarat antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican, după meciul de Liga 1.