Dinamo, învinsă de FC Argeș după un meci viciat de arbitru
Dinamo s-a prezentat la Pitești mult mai bine decât în întreg sezonul trecut. Cu toate astea, a părăsit terenul tot învinsă cu 2-1, dar nu neapărat din cauza lor, ci dina a arbitrului Bârsan, care le-a anulat un gol valabil și a acordat un penalty discutabil celor de la FC Argeș.
Toate golurile au fost marcate în repriza secundă. Pentru FC Argeș au înscris Işfan (min. 51) şi Şerban (min. 69 - pen), în timp ce pentru Dinamo a înscris Ivanovski, în minutul 86.
În ciuda înfrângerii, antrenorul dinamoviștilor, Flavius Stoican, a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi: "A fost un debut nefericit ca rezultat, dar nu ca joc. Cred că am pierdut cel puţin un punct. Şi noi am dominat în câteva momente. A fost un joc consistent al nostru, am jucători cu suflet, care pun osul şi care acum sunt dezamăgiţi în vestiar, iar asta contează mult pentru mine. Vom vedea unde am greşit, să nu mai facem astfel de erori pentru că ne costă. Consider că azi am fost lipsiţi de şansă. Rămâne o dilemă cum s-a anulat golul lui Matei. Dacă acel gol a fost precedat de un fault, atunci jos pălăria, dar eu nu am văzut aşa de pe margine. Puteam face 1-1, era un moment de moral. Ei au avut foarte mare noroc, i-am simţit că sunt o echipă care are deja probleme. Este un început bun pentru noi, am văzut o echipă nu doar jucători pe teren”, a declarat Stoican după meci.
Iuliu Mureșan: ”Am avut gol valabil”
Administratorul special al FC Dinamo, Iuliu Mureşan, a fost foarte revoltat de arbitrajul lui Marcel Bîrsan, pe care îl acuză că i-a dezavantajat clar pe ”câini”, anulând golul marcat de Matei în repriza secundă.
"Am avut un gol valabil, trebuie spus foarte clar acest lucru. Nu-mi place să comentez arbitrajul, dar am fost în multe partide dezavantajaţi, iar acum am fost foarte tare dezavantajaţi. La 1-0, a fost un gol valabil şi nu ştiu de ce a fost anulat de către arbitru, chiar nu înţeleg! Cu toată situaţia grea pe care o avem în clasament, eu am încredere în Flavius Stoican şi în jucători, care au avut atitudine. O să jucăm din ce în ce mai bine şi o să ne rezolvăm problemele, am încredere. Am văzut reluări, am primit mesaje de la prieteni, de la foşti arbitri, toţi au spus că n-a fost nimic… un gol anulat în mod gratuit. Mi-au spus jucătorii că l-au întrebat pe arbitru şi a zis că nu la Cosmin Matei a fluierat. Atunci pentru ce a fluierat? Nu înţeleg. A fost o greşeală foarte clară de arbitraj, care ne-a defavorizat. Am fost şi tăiaţi de la începutul partidei, am primit nişte cartonaşe galbene în primele 15-20 de minute. Sunt lucruri care te taie. Probabil că nu suntem foarte iubiţi de anumiţi participanţi la joc, dar ar trebui să fie mai multă corectitudine. Am fost dezavantajaţi clar", a spus Iuliu Mureşan, la televiziunile care transmit Liga 1.