Dinamo Kiev merge și fără Lucescu. Are maximum de puncte din două meciuri

9 august 2021 23:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Campioana en titre a Ucrainei a început în forță și această ediție. Și deși a fost lipsită de Mircea Lucescu, care nu a stat pe banca tehnică, Dinamo Kiev s-a impus cu 2-1 pe terenul formației Zoria Lugansk.

Golurile au fost marcate de Sirota (min. 17) şi Buialski (min. 80), respectiv Frimpong (min. 90+4). De menționat că De Pena (Dinamo) şi Favorov (Zoria) au ratat lovituri de la 11 metri, în minutele 71, respectiv 76. Oaspeți n-au avut parte de sfaturile antrenorului Mircea Lucescu, căruia medicii nu i-a dat voie să efectueze deplasarea la Zaporijjia, după ce, la mijlocul săptămânii, a fost supus cu succes unei operaţii pentru îndepărtarea unui chist. Românul nu s-a aflat pe bancă nici la primul meci din campionat.

Cu două partide disputate, Dinamo Kiev este pe locul 3, cu 6 puncte, după Vorskla Poltava şi Dnipro-1, ambele având câte 7 puncte. În această etapă, Şahtior Doneţk a pierdut (1-2),  acasă, cu Oleksandria. Principala rivală a formaţiei Dinamo Kiev la titlu este pe locul 5, tot cu 6 puncte, însă din trei meciuri.

Mai multe