Dinamo, meci de play-off!

17 decembrie 2017 16:11   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Miriuţă are un joc decisiv diseară cu Poli Timişoara, un succes urcând echipa în primele şase din clasament, adică acolo unde se dă lupta pentru titlu. Dacă obiectivul va fi atins, atunci antrenorul îşi va îndeplini obiectivul stabilit pentru iarnă şi promite şi transferuri spectaculoase.

“Trebuie să câştigăm acest ultim joc înainte de a pleca în vacanţă ca să intrăm în play-off. Nu-i uşor când îţi lipsesc patru titulari, toată linia de fund, plus Paul Anton, căpitanul nostru. Dar am mare încredere în jucătorii care vor intra. Avem soluţii”, a spus dinamovistul. Apoi, a continuat: “E cel mai important meci. Nu contează că e frig, că plouă la Timişoara, că va arăta terenul rău de tot, noi trebuie să avem aceeaşi atitudine şi determinare din ultimele patru jocuri. Sunt sigur că jucătorii nu se vor gândi la vacanţă, ci să dea totul pe teren”. Roş-albii planuiesc să întărească echipa în iarnă dacă ating play-off-ul, printre ţinte fiind Dan Nistor, care ar putea reveni la “câini” de la CFR, Daniel Popa, cedat în trecut la Botoşani, sau Ronaldo Deaconu de la Chiajna, mijlocaş apreciat de Miriuţă.

Mai multe