Dinamo, scor de tenis cu «U» Cluj: 6-0

24 august 2013 15:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Au marcat „contestatarii". Primele trei goluri ale dinamoviştilor au fost marcate de oamenii care au avut conflicte cu tehnicianul dinamovist. Dragoş Grigore a punctat de două ori din penalty, iar Boubacar a dus scorul la 3-0 în numai jumătate de oră de joc.

Primul spusese după remiza cu Corona, 1-1, că e nevoie de o schimbare la echipă, iar africanul fusese exclus din lot după ce s-a certat cu antrenorul la meciul cu Viitorul. Între timp părţile s-au împăcat şi cei doi au fost decisivi pentru Dinamo. Luchin, Curtean şi Rotariu au dus scorul la 6-0.

Dănciulescu, cu capul spart. Antrenorul din teren al „câinilor" a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren. A avut ocazii de a înscrie, a jucat rolul servantului la faza golului lui Curtean, şi a obţinut primul penalty. El a fost faultat în careu şi-n urma contactului cu portarul advers şi-a spart capul, iar din minutul 28 a evoluat cu un bandaj.

Mulţescu: „Stau cu puşca la picior şi cu geamantanul în uşă". Dacă nu învingea pe „U" Cluj, Gigi Mulţescu era demis, iar unul dintre posibili înlocuitori ai săi, Ionuţ Chirilă, tehnicianul celor de la Chiajna, a şi asistat la meci. Oricum, la primul eşec antrenorul va fi demis, fapt recunoscut şi după joc.

„Stau cu puşca la picior şi cu geamantanul în uşă. Ce-am avut săptămâna asta nu doresc nici la duşmani, dar m-a întărit. Am lucrat greu zilele acestea pentru că au fost multe neadevăruri, multe comentarii şi provocări", a spus Mulţescu.

Mai multe