Dinamo și Rapid au terminat la egalitate. Alexandru Răuță a fost transportat cu ambulanța la spital

23 octombrie 2021 23:54   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Aflată în zona retrogradării, FC Dinamo a dominat confruntarea cu Rapid, programată astăzi (sâmbătă, 23 octombrie), pe stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare, însă a fost egalată în prelungiri. După acest meci din etapa cu numărul 13, formația vizitatoare ocupă locul 6 în clasament, cu 22 de puncte, în timp ce gruparea alb-roșie este pe 15, cu 8 puncte.

În minutul 55, Dinamo a deschis scorul prin Torje cu un şut tare la colţul scurt, de la marginea careului, după o pasă de la Sorescu. Rapid a egalat prin Carnat, în minutul 90+1, cu un şut la vinclu, din afara careului.În minutul 36 al partidei, ambulanţa a intrat pe teren pentru a i se acorda asistenţă lui Răuţă, care a acuzat probleme respiratorii. Fotbalistul dinamovist a fost urcat în salvare cu o mască de oxigen pe faţă, în aplauzele spectatorilor. Jocul a fost întrerupt aproximativ 4 minute. În locul lui Răuţă a intrat Cosmin Matei. Dinamovistul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” și supus unor teste. Starea sa este stabilă. După meci, rapidistul Dandea a vorbit şi despre Alexandru Răuţă, care a fost scos de pe teren cu ambulanţa: “M-am dus repede la el. Sunt vecin cu el. L-am întrebat. Era puţin ameţit, dar mi-a spus că totul este în regulă”. Dinamo - Rapid 1-1Au marcat: Torje (min. 55), respectiv Carnat (min. 90+1)FC Dinamo: Iliev – Sorescu, Pinto, Grigore, Radu – Itu (Ehmann, 63), Răuţă (Matei, 40), Espinosa (Filip, 63) – Torje, Ivanovski, Măgureanu (Vestenicky, 74). Antrenor: Mircea RednicFC Rapid: Moldovan – Săpunaru, Dandea (Alami, 61), D. Grigore, Belu Iordache – Crepulja (Marzouk, 81), Albu – Stahl (Ilie, 61), Sefer (Carnat, 71), Hlistei – Bălan (Ioniţă, 81). Antrenor: Adrian MateiArbitru: Horaţiu Feşnic

Mai multe