Dinamo visează din nou la titlu. „Vedem după meciul cu Steaua”
5 aprilie 2016 10:45
Fotbal intern
Ultima actualizare:
După prima victorie obţinută de Dinamo în play-off, 2-1 cu Viitorul, antrenorul Mircea Rednic a comentat şansele pe care le au "câinii" la câştigarea campionatului.
”Se poate întâmpla orice, mai sunt 15 puncte în joc. Exact ce v-am spus după Astra. O să câștigăm un meci și deja vorbim iar de titlu. Noi suntem la 5 puncte de Steaua şi la 5 de Astra. Acum ne gândim doar la meciul cu Steaua și vedem după acel meci ce se va întâmpla", a spus Rednic la finalul partidei disputate la Ovidiu.
Derby-ul Steaua - Dinamo din etapa următoare a play-off-ului se va juca duminică, pe Arena Naţională, de la ora 20.30.