Dinamoviștii se umplu de bani dacă iau titlul!

7 mai 2017 20:23   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Roş-albii sunt aproape de a câştiga Liga I, iar recompensa va fi pe măsură. „Guriţă” şi elevii săi au stipulate în contract clauze financiare uriaşe, iar sumele se vor suplimenta cu 25 la sută în cazul în care se va reuşi şi calificarea în grupele unei competiţii europene.

Dinamo a câştigat meciul de la Cluj, cu CFR, 3-0, şi a urcat în premieră pe primul loc în clasament, când încă nu jucaseră Viitorul şi FCSB, principalele rivale în lupta pentru laurii de campioană. Interesant e că cei din „Ştefan cel Mare” nu erau creditaţi cu nici o şansă, ei fiind la un pas de play-out, acolo unde formaţiile încearcă să evite retrogradarea. De altfel, în februarie, atunci când a preluat echipa, Cosmin Contra a avut ca obiectiv calificarea în play-off şi o clasare cât mai bună, titlul fiind imposibil de atins. De aceea, acţionarul Ionuţ Negoiţă a fixat o clauză ce părea fantezistă atunci: antrenorul va lua 150.000 de euro bonus dacă Dinamo devine campioană, ceea ce nu s-a mai întâmplat de zece ani. Şi jucătorii au prime de obiectiv imense, actele fiind semnate de asemenea când locul fruntaş la finalul sezonului părea un vis. Fiecare fotbalist, în special titularii, au negociat cu şefii şi bonusurile au fost stabilite în jurul a 30.000 – 40.000 de euro pentru fiecare. „Nu ştiu exact, dar media e de 30.000 – 40.000 de euro. Totul se va mări considerabil dacă ajungem în grupele cupelor europene fiindcă e normal ca o parte din banii daţi de UEFA să se întoarcă la jucători”, a explicat mai demult directorul general Adi Mutu. Acum, după succesul cu CFR, oficialul a întărit ideea şi chiar dacă nu a pronunţat cifre, a dat de înţeles că vor fi bonusuri imense, cele mai mari din campionat: „Era totul stabilit înainte de meciul de la Cluj. Primele sunt foarte, foarte mari, nu pot să vă spun cât, probabil nu s-au mai dat până acum asemenea sume, şi sunt bani şi pentru locul doi, nu doar pentru titlu”. Pe lângă emoţiile legate de locul în ierarhia Ligii I, acţionarul Negoiţă le are şi pe cele privind prelungirea contractului lui Contra. Antrenorul are o înţelegere valabilă până în vară şi chiar dacă prelungirea se negociază de mult nu s-a ajuns la o concluzie. Totuşi, se pare că va rămâne şi-n sezonul următor, fiind extrem de iubit şi de fanii din galerie, ei rugându-l chiar după jocul cu CFR să continue. “Pe mine nu mă interesează ce fac celelalte adversare, mă interesează ceea ce facem noi. Cel puţin, jucăm cu titlul pe masă în ultima etapă. Nu depindem de noi, dar sâmbătă seara, pe stadionul Dinamo, avem o şansă minimă să devenim campioni”, a spus tehnicianul.

Hanca, eurogol

Roş-albii s-au impus cu 3-0 în Gruia, iar golul al doilea a purtat semnătura lui Sergiu Hanca, cel mai bun jucător al “câinilor” în acest play-off. El l-a depăşit printr-o piruetă pe Larie, procedeu efectuat în trecut de celebrul Zidane, şi apoi a şutat plasat la colţul lung. Execuţia sa a fost aplaudată la scenă deschisă, iar Adi Mutu l-a lăudat: “Începe să devină un mare fotbalist. A dat un gol extraordinar, cel mai frumos din campionatul ăsta. Execuţie şi dribling a la Zidane înainte de a şuta”, a spus “Briliantul”.

Mai multe