Dinu Gheorghe e noul preşedinte al lui Dinamo

29 aprilie 2015 13:44   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dinu Gheorghe este noul preşedinte al FC Dinamo, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, acţionarul majoritar al grupării dinamoviste, Ionuţ Negoiţă.

"Este o zi importantă în viaţa mea, au mai fost negocieri de-a lungul timpului. Pentru mine vreau să fie ultimul club la care voi lucra în fotbalul românesc şi vreau să plec atunci când voi pleca cu trofee, performanţă. Sunt emoţionat, dar mă simt foarte bine, mă simt de aici", a declarat Dinu Gheorghe.

Ionuţ Negoiţă a declarat că negocierile cu Dinu Gheorghe s-au desfăşurat pe parcursul a două zile.

Dinu Gheorghe a mai ocupat funcţii de conducere la FC Rapid, AFC Astra Giurgiu şi FC Braşov.

Luni, FC Dinamo a anunţat că managerul general Daniel Stanciu şi Constantin Anghelache, consilier al principalului acţionar, Ionuţ Negoiţă, şi-au încheiat de comun acord contractele cu gruparea "alb-roşie".

Mai multe