"Dodel" Tănase i-a scos pe chinezi din criză

12 iulie 2015 22:18   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cristi Tănase şi-a început aventura în campionatul Chinei la numai 24 de ore după ce a fost prezentat oficial la gruparea din Tianjin.

“Românul e extraordinar, ne va ajuta. De mult timp căutăm un jucător de valoare pe banda stângă”, a declarat antrenorul olandez Arie Haan, dublu vicecampion mondial cu “Portocala Mecanică” în 1974 şi 1978. Astfel, tehnicianul lui Tianjin Teda l-a titularizat imediat pe Cristi Tănase, însă pe un post cu care fostul stelist n-a prea fost obişnuit. Cu numărul 31 pe tricou, “Dodel” a fost utilizat pe o poziţie mai avansată, ca al doilea atacant, motiv pentru care n-a izbutit să-şi demonstreze toate calităţile în partida de sâmbătă cu Shanghai Shenhua (1-1). Totuşi, Tănase a pus umărul la reuşita formaţiei sale, el fiind cel care a bătut cornerul în urma căruia Tianjin Teda a înscris golul egalizator. Transferul lui Tănase a fost cu noroc pentru chinezi, care au interupt o serie negativă de cinci înfrângeri. După 18 etape, Tianjin Teda e pe locul 12 din 16 echipe şi se luptă pentru evitarea retrogradării.

Ce-au făcut ceilalţi «asiatici»

  • Dan Petrescu a fost prezentat la Jiangsu Guoxin-Sainty, dar n-a stat pe bancă în eşecul echipei sale, 2-3 pe teren propriu cu Shandong Luneng.
  • Ajuns şi el în China în această săptămână, Eric Bicfalvi n-a apucat să debuteze, fiind doar rezervă în meciul pe care echipa sa, Lioaning Whowin, l-a remizat acasă (1-1) cu Shijiazhuang Yongchang.
  • Cosmin Contra nu reuşeşte să redreseze corabia celor de la Guangzhou R&F, formaţia “Bursucului” suferind un nou eşec, 2-3 pe teren propriu cu Shanghai SIPG.
Mai multe