Dorin Goian, depistat pozitiv cu Covid-19
Dorin Goian a fost depistat pozitiv cu Covid-19, a anunțat pe pagina oficială de Facebook clubul Foresta Suceava, al cărei antrenor este.
Fostul internaţional Dorin Goian a fost testat pozitiv la noul coronavirus, a anunţat, vineri, echipa al cărei antrenor este, Foresta Suceava (liga a III-a de fotbal), pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres. „În cursul zilei de ieri, joi, 1 octombrie, antrenorul Dorin Goian a realizat un nou test pentru depistarea virusului Sars COV 2. În urma acestui test, a fost declarat pozitiv, astfel încât acesta nu va putea fi alături de echipă în deplasarea de la Fălticeni. Colectivul clubului nostru îi urează însănătoşire grabnică!”, este anunţul grupării, făcut pe Facebook.
Dorin Goian, depistat pozitiv cu Covid-19, este izolat. Cine conduce echipa în locul său
Foresta Suceava o va întâlni pe ACS Şomuz Fălticeni, sâmbătă, de la ora 15:00, în deplasare, în etapa a patra, în Seria I a Ligii a III-a. ACS Şomuz Fălticeni are 9 puncte din trei meciuri (locul 3), iar Foresta are 3 puncte (2 j) şi ocupă locul al patrulea. Pentru că antrenorul Dorin Goian, depistat pozitiv cu Covid-19, este izolat, echipa din Suceava va fi condusă de pe banca tehnică de secunzii Daniel Bălan şi Bogdan Tudoreanu.