Dorinel Munteanu, debut cu stângul. Hermannstadt, neputincioasă cu Craiova
Dorinel Munteanu (57 de ani) n-a avut prea mult noroc la primul său meci pe banca tehnică de la FC Hermannstadt, antrenorul de fotbal venit să-l înlocuiască pe Marius Măldărășanu (50 de ani) asistând la înfrângerea noii echipe în fața celor de la Universitatea Craiova, oltenii câștigând cu 2-0.
La succesul lor au pus umărul palestinianul Assad Al Hamlawi (25 de ani), în minutul 15, care a înscris cu o lovitură de cap din centrarea lui Nicușor Bancu (33 de ani), ca un sfert de oră mai târziu să puncteze și Ștefan Baiaram (22 de ani). Sibienii nu au fost lipsiți de inițiativă, dar în ciuda ocaziilor, nu au reușit să fructifice.
„S-au adunat cam multe, dar trebuie să găsesc soluţia”
După meci, „Neamțul” a admis că n-a fost tocmai mulțumit de jucătorii săi, declarând: „Sigur, n-am stat noi foarte bine în teren, în prima repriză, dar le-am fost egali adversarilor. Mai ales în repriza a doua. Dacă marcam, alta era situaţia. Înfrângere e înfrângere şi sunt obligat să iau tot ce e mai bun din acest joc. Am avut doar trei zile la dispoziţie, mi-am dorit foarte mult să câştigăm. Mergem în continuare, avem ultimul meci din acest an, cu Petrolul, pe care suntem obligaţi să-l câştigăm, chiar dacă lipsesc foarte mulţi jucători. S-au adunat cam multe, dar trebuie să găsesc soluţia, de-asta sunt aici. Nu va fi uşor - şi Petrolul este în criză. Va fi care pe care. Nu obişnuiesc să vorbesc în faţa camerelor despre ce se întâmplă la pauză, dar e clar că am fost nemulţumit de anumiţi jucători, de-asta au fost schimbări. Jucătorii trebuie să înţeleagă. Nu e o ameninţare, peste tot se întâmplă aşa. Avem calitate, dar pe lângă calitate şi valoare, trebuie şi altceva. Mai avem multe etape, sunt convins că voi salva echipa şi voi face o echipă puternică. După acest joc cu Petrolul, vom vedea ce vom aduce, cine va pleca. Eu vreau să merg pe continuitate. Dacă ei vor răspunde bine, nu vreau să schimb, vreau să îmbunătăţesc”. După acest duel disputat pe teren propriu, Hermannstadt e penultima în clasamentul din Superliga României, a 15-a din cele 16 locuri posibile, cu 12 puncte. De cealaltă parte, Craiova e pe patru, la două puncte distanță de primul loc.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!