Dragă Cristiano Ronaldo,
...dacă n-ai pupat cupa aia, dacă n-ai lustruit-o de-ai înnebunit-o!? Doamne, ce-ți mai place, nebunaticule! Deși nu era o gagicuță din cele căzute pe spate după freza ta. Ea este Cupa Europei! Râvnită, dorită, alergată de mulți masculi feroce.
Când te-am văzut jos, lovit, accidentat, scos din joc și plângând a venit la tine un fluture care parcă voia să-ți spună ceva; se tot băga-n tine, pe la rădăcina nasului. Ei, bine, jur că atunci eu am văzut în asta viitorul. Nu era fluture, dragule! Era un înger trimis să-ți dea Vestea cea mare. Căci el încerca să-ți spună: ”Tu, cel ce porți numele Măntuitorului, nu plânge, veți câștiga!” Atunci, îți jur, Cristiano, am știut că voi le veți lua Cupa francilor de la gură, cu șampanie cu tot. Din minutul acela, de la fluture.
Căci, nu de mult, mă fascinează angelologia. Cred în Îngeri. Lista lor fu alcătuită de Amedeo Gomes Meneses de Silva... Fluturele era chiar îngerul Remiel, cel ”care are în grijă ființele înălțate”. Iar tu ești de mult înălțat... în glorie și nume și renume.
Cu toate că, dacă privim jocul în lungimea turneului cu o secțiune, așa, longitudinală, Franța l-a traversat triumfal. Eu chiar am dat pronosticul invers: 2-1 pentru ei. Vezi tu, Franța nu a pierdut decât un meci pe care nu trebuia. Ăsta. Esențialul. Decisivul. FINALA.
Când am văzut că nu mai poți, nu m-am precipitat, căci taina îngerească îmi era deja, spusei, cunoscută. Portugalia, campioana europeană de acum, s-a descurcat în finală și fără de Ronaldo. Dar să nu uităm că a ajuns aici datorită lui Ronaldo. Îmi place să o repet: au putut fără tine, dar fără tine nu puteau accesa Olimpul. Mi-ați amintit de Grecia care, ca voi aseară, a furat mireasa în chiar Portugalia ta...
Când ai revenit pe teren, pe bancă, neputincios ca un leu șchiopătând în cușcă, te agitai ca un posedat... Erai posedat de îngeri. Căci, ai jucat și tu ...într-un picior pe tușă. Trebuia să fii acolo să încurjezi. Ba, i-ai spus lui Eder că va marca. Și te-a ascultat... Mie îmi place mult ceremonia asta de premiere. Cu tot felul de dregători înalți de țară și fotbal, împărați și regi, șeici, dar mă dau în vânt de plăcere când unii din voi defilează cu copii în cârcă; sau se duc la poale de tribună și-și pupă lung iubita, soția. Înduioșător, Cristi...campionule...