Duel Hagi - Boloni în turul doi preliminar al Ligii Europa

19 iunie 2019 18:41   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Viitorul și-a aflat adversara din turul secund preliminar al Ligii Europa. De asemenea, CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova știu cu cine ar putea juca dacă vor trece de primul tur preliminar.

Viitorul va întâlni formația belgiană Antwerp, în turul doi preliminar al Ligii Europa. Adversara românilor e antrenată de Ladislau Boloni. Prima manșă va avea loc în Belgia, la 25 iulie, iar returul la 1 august.

Tot miercuri s-au stabilit și meciurile din tururile secunde preliminare ale Ligii Campionilor și Ligii Europa. Astfel, în Liga Campionilor, CFR Cluj va juca, dacă va trece de Astana, împotriva campioanei Israelului, Maccabi Tel Aviv. În Liga Europa, FCSB va întâlni învingătoarea dintre Alaşkert (Armenia) şi Makedonija Skopje (Macedonia), dacă va trece, desigur, de Milsami Orhei. În ceea ce o privește pe Universitatea Craova, aveasta va întâlni, dacă va trece de primul tur, învingătoarea meciului Honved Budapesta - Zalgiris Vilnius. Primii adversari ai oltenilor vor fi azerii de la Sabail.

Mai multe