Dumitru Dragomir şi-a deschis restaurant de lux! FOTO

19 noiembrie 2011 18:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Preşedintele LPF a fost o gazdă perfectă, vineri seară, la deschiderea propriului restaurant „Bogdani", în care a investit mai bine de câteva sute de mii de euro.

Localul amenajat la cele mai înalte standarde se doreşte a fi unul exclusivist.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, s-a ospătat alături de Dragomir la inaugurarea restaurantului “Bogdani”

Mitică Dragomir a sărbătorit evenimentul alături de mai multe personalităţi din lumea sportului. „Corleone" nu s-a zgârcit, atunci când a venit vorba de investiţii în propria „jucărie" despre care spune că este cel mai luxos local din Bucureşti.

„Am deschis un restaurant mai exclusivist. Meniul va fi unul ales, cu 17 feluri de carne şi 11 feluri de fructe de mare şi peşte. În concluzie, va fi cea mai bună bucătărie din ţară", a declarat şeful Ligii.

Poziţionarea restaurantului este şi ea una demnă de invidiat de către toţi concurenţii, localul aflându-se în apropierea Casei Armatei, în clădirea fostului bar regal „Maxim".

Invitaţii lui Dragomir au avut la dispoziţie un meniu diversificat

Amenajarea interioară a fost făcută cu mare atenţie şi bun gust, iar fiul preşedintelui LPF, Bogdan, s-a ocupat de orchestra care va susţine recitaluri live în fiecare seară.

„Pentru a întreţine atmosfera ne-am gândit şi la o trupă de dansatori profesionişti. Vrem să oferim ceva mai spectaculos, ce nu găseşti în restaurantele bucureştene, o atmosferă relaxantă şi primitoare. Sper să ne treacă pragul cât mai mulţi clienţi şi odată veniţi să se reîntoarcă cu plăcere", a spus fiul preşedintelui LPF.

La deschidere şi-a făcut apariţia şi Mircea Sandu. Discret şi fără să dea declaraţii presei, „Naşul" Sandu s-a retras în sala de festivităţi a restaurantului, unde a luat masa alături de Mitică Dragomir şi alţi apropiaţi ai acestuia.

Mitică a cumpărat acest spaţiu imediat după Revoluţie, fiind, practic, prima afacere imobiliară pe care a făcut-o.

L-a închiriat timp de aproape 20 de ani, dar în 2010 s-a gândit că nu-i strică să-şi facă un restaurant de care să se ocupe numai el, având în vedere că celelalte afaceri ale familiei Dragomir sunt sub „tutela" fiului, Bogdan.

La restaurantul şefului LPF pot fi satisfăcute cele mai pretenţioase gusturi în materie de băuturi

„Un an am muncit aici. Am venit zilnic să văd stadiul lucrărilor. Cel mai mult a durat recondiţionarea imobilului. Pentru interior s-a lucrat câteva luni, am pus accent pe finisaje", a precizat „Corleone".

Decorul restaurantului este unul simplu, dar elegant. Predomină culoarea maron şi albul.

La demisol vor fi ringul de dans, câteva mese şi un separeu, precum şi bucătăria - „una ultramodernă, care m-a costat de m-a rupt", după cum mărturiseşte Dragomir - laboratorul de cofetărie şi câteva băi.

La parter este un bar, biroul patronului şi alte mese. „În total, sunt undeva la 120-140 de locuri", explică şeful LPF. Acesta a ţinut să-i dea localului o notă personală, aşa că a gravat pe tavan iniţialele numelui său.

Audiat în cazul Pădureanu - Sandu

DNA verifică modul în care preşedintele Gloriei, Jean Pădureanu, a împrumutat 400.000 de euro de la Elisabeta Sandu, soţia şefului FRF.

Procurorii suspectează că împrumutul a fost, de fapt, unul fictiv, iar banii pe care Dragomir i-a virat în contul Elisabetei Sandu din drepturile de televizare cuvenite bistriţenilor au reprezentat o mită pentru preşedintele FRF.

„Fraţilor, eu am dat doar declaraţii la DNA", a spus Dragomir.

Pe lângă acest scandal, Mitică e anchetat şi în cazul dezafilierii Craiovei.

Bogdan se ocupă de hotel

Din 2010, familia Dragomir se poate lăuda cu un complex luxos de săli de evenimente, chiar în buricul Bucureştiului, la 250 de metri de Palatul Parlamentului.

„Ce am făcut eu aici e unicat în Europa", a spus Dragomir exuberant.

„Crystal Palace Ballrooms" este format din şase săli de evenimente, dintre care două sunt clădiri considerate patrimoniu naţional, iar cea mai mare sală poate găzdui nu mai puţin de 1.000 de persoane.

De această afacere, ca şi de hotelul Crystal Palace, se ocupă Bogdan, fiul şefului Ligii.

Mai citeşte:

Mitică Dragomir: «Daţi-mi pedeapsa maximă»

Mitică Dragomir s-a dezlănţuit: «Sunt sexy şi frumos, să vă ia dracu de nebuni! Învaţă dacă eşti ziarist!»

EXCLUSIV! Mitică Dragomir, de la DNA la noul său restaurant

Mai multe