Dumitru Dragomir vrea să-l scape pe Gigi Becali de închisoare şi să-l angajeze la LPF. Vezi de ce!
Între Dumitru Dragomir şi Gigi Becali n-a curs niciodată lapte şi miere, dar când a fost vorba să se acopere reciproc, n-au stat pe gânduri. Asta încearcă preşedintele LPF şi acum, în pragul alegerilor pentru un nou mandat, încercând să-şi apropie votul Stelei printr-o promisiune şoc.
"Gigi ar putea să lucreze la Ligă, în spiritul legii. Vrem doar să dăm o mînă de ajutor unui om despre care toată lumea ştie că nu este vinovat. Am un post vacant de grădinar. Dacă ne vor lăsa, ar fi bine mai ales că Gigi ne-ar ajuta foarte mult şi ar ajuta, implicit, şi Steaua. Ar lucra aici toată ziua, iar seara s-ar întoarce acolo.
Repet, doar dacă este legal. Nu vreau să încălcăm legile statului. Toţi ar trebui să fie judecaţi dacă considerăm premierea mită. În alte părţi e permis asta, să premiezi. Gigi Becali asta a făcut", a declarat Dragomir.