După ce s-au jignit, acum MM şi Narcis se ţin de gât

28 martie 2012 11:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Narcis Răducan şi Mihai Stoica s-au împăcat după ce recent s-au atacat prin declaraţii dure. La antrenamentul din această dimineaţă, primul condus de Mihai Stoichiţă, Narcis şi MM au ieşit împreună pe teren, ultimul ţinîndu-l de gât pe celălalt, totul petrecându-se sub ochii lui Gigi Becali.

În octombrie 2011, după ce a plecat din Ghencea, MM l-a acuzat pe Narcis Răducan pentru situaţia echipei, iar acesta l-a atacat referindu-se la episodul în care MM a lovit un suporter stelist.

Mihai Stoica, în octombrie: "Când l-am luat pe acest Forrest Gump de la echipa a doua de la Piatra Neamţ n-avea nici o secundă experienţă în domeniul acesta. Acum văd că vrea să demonstreze că face şi el ceva pentru care ia banii de la Steaua: dă replici. În 3 ani de zile mi-a facut 3 propuneri de jucători, dintre care pe unul îl trimisesem eu să îl urmărească. Cînd el se pregatea de maraton, eu m-am dus să văd Chiajna cu Braşov. Jucam cu Mioveni; l-am întrebat: Narcis, ştii cine e Coca? El zice «nu». E portarul de la ei, dacă nu apără Hăisan, atunci e Coca. Pune-te la punct cu astea că tu ar trebui să mi-i spui mie".

Narcis Răducan, în octombrie: "Am vazut prin presă că un ziarist, probabil cel mai mare, a zis că am alergat la cross. Aveam două variante: să alerg sau să bat suporterii pe stadion sau la nunta. Am ales prima variantă. A fost după o victorie şi a fost ceva caritabil".

MM a mai dat declaraţii "războinice" şi la adrea lui Gigi Becali dar apoi şi-.a schimbat total atitudinea."Decât să mai lucrez cu Gigi Becali, mai bine trăiesc într-o cutie de carton!".

"Pe primul plan e binele echipei, iar problemele dintre mine şi Mihai Stoica nu au fost atât de grave. Am avut o discuţie şi am stabilit să dăm dovadă de maturitate. Important e ca Steaua să facă performanţă!", a spus acum Narcis Răducan, managerul sportiv al Stelei.

Mai multe