După Tănase, un alt fost stelist a ajuns în China!

7 iulie 2015 13:22   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mijlocaşul Eric Bicfalvi, care a trecut şi pe la Steaua, va juca la echipa Liaoning Whowin, din campionatul Chinei. Zilele trecute, Cristi Tănase, a semnat şi el cu Tianjin Teda.

Bicfalvi a evoluat în sezonul trecut la Volin Luţk, în campionatul Ucrainei, echipă pentru care a marcat 17 goluri.

Liaoning Whowin ocupă locul 14 în campionat, cu 18 puncte după 17 etape, iar Bicfalvi va câştiga 1.2 milioane de euro pe an.

“Am ales să merg în China pentru că este o nouă experienţă pentru mine şi trebuie să recunosc că o să cîştig şi un salariu destul de consistent faţă de cât primeam în Europa. Îi mulţumesc domnului Lucescu pentru faptul că m-a dorit la Şahtior, însă se pare că dorinţa dânsului nu a fost de ajuns pentru a ajunge acolo. Ştiu că probabil cu acest transfer voi ieşi din circuitul echipei naţionale, însă dacă e să fiu convocat voi răspunde cu plăcere”, a declarat Eric Bicfalvi pentru fanatik.ro.

Mai multe