E oficial: Cristi Chivu nu mai e jucătorul lui Inter!

31 martie 2014 11:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Clubul milanez a anunţat astăzi pe site-ul oficial că românul Cristian Chivu nu mai e jucătorul lui Inter, cele două părţi ajungând la un acord pentru rezilierea contractului scadent în această vară.

"Şapte sezoane de neuitat, încununate de succese, de victorii, dar şi de zile dramatice care au fost însă depăşite. Inter şi Cristian Chivu au avut o relaţie care a mers dincolo de teren şi de aspectul profesional. Clubul îi mulţumeşte din suflet lui Cristian pentru că a fost protagonistul unora dintre cei mai glorioşi ani din istoria nerazzurra. Internazionale Milano îi transmite mulţumiri lui şi minunatei sale familii", scrie Inter Milano pe site-ul oficial.

Chivu a jucat 115 meciuri pentru Inter, reuşind să marcheze 3 goluri.

La Inter a cîştigat 3 titluri, două Cupe ale Italiei, două Supercupe, Liga Campionilor şi un Campionat Mondial al Cluburilor.

Mai multe