Echipă din Liga I cu antrenori de 112 ani

25 septembrie 2015 22:30   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ilfovenii l-au demis pe Flavius Stoican din cauza rezultatelor slabe şi acum mizează pe experienţă. Mircea Rădulcescu,„Riciu”, care se întoarce în prima ligă după o pauză de 18 ani, le-a cerut şefilor un loc de veci ca primă în cazul în care va salva echipa.

Voluntari e codaşă în Liga I şi tocmai a fost eliminată din Cupă de către formaţia din eşalonul al II-lea, FC Baia Mare. Şefii nu au mai suportat umilinţa şi au renunţat la Stoican, cel care semnase în august un contract pe doi ani şi se anunţa ca un mântuitor, după ce Vintilă distrusese echipa. Acum e rândul lui Mircea Rădulescu să facă minuni.

Interesant e că antrenorul ajuns la venerabilă vârstă de 74 de ani nu a mai pregătit o echipă din 2001 şi nu a mai condus una din Liga I din 1997, când era pe banca Universităţii Craiova. „Zic mulţi că ce caută ăsta să antreneze în loc să-şi plimbe nepoţii prin parc? Dacă simt că mai pot, de ce nu mă lasă? Nu mă dă nimeni afară doar pentru că am o vârstă respectabilă”, a spus „Riciu”. La clubul din Voluntari activează şi o academie de fotbal ce-i poartă numele şi astfel el a devenit prima opţiune pentru postul de la prima echipă. Rădulescu chiar a povestit şi o discuţie halucinantă avută cu primarul localităţii, edilul ocupându-se şi de destinul trupei din Liga I: „Vorbeam cu domnul primar şi i-am spus: <<Dacă tot vorbiţi aşa de frumos despre mine, despre ce am făcut la academie, să îmi faceţi şi mie o rezervare la cimitirul din Voluntari>>. O să vorbesc şi cu familia, iar dacă va veni sorocul şi pentru mine, să mă odihnesc în linişte şi pace acolo unde am activat câţiva ani cu succes”.

Ajutorul său va fi Daniel Pancu, atacant de 38 de ani ce va fi atât secund cât şi jucător. Interesant e că Voluntari, o echipă tânără, înfiinţată în 2010, va fi condusă de un cuplul în vârstă de 112 ani.

Mai multe