Echipa lui Ladislau Boloni a fost egalată în minutul 90+7 printr-un gol marcat de portarul advers!

22 martie 2021 15:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Echipă pregătită de Ladislau Boloni, Panathinaikos Atena a scăpat printre degete victoria în meciul cu Asteras Tripolis, fiind egalată în prelungiri, la un corner, de portarul advers!

Gruparea din capitala Greciei a condus cu 2-0 prin golurile lui Macheda din minutele 58 şi 59. Gazdele au redus diferența prin Fernandez (min.  84), egalând grație portarului Papadopoulos (min. 90+7). Cum era ultima fază a meciului, goalkeeper-ul a venit în careu și, nefiind marcat, a trimis mingea în poarta lui Dioudis.Panathinaikos își continuă seria rezultatelor nesatisfăcătoare, înregistrând doar o victorie în ultimele 5 meciuri din Super League. Echipa lui Boloni se află pe locul 5, cu 46 de puncte, fiind devansată de Olympiakos Pireu (67 de puncte), Aris Salonic (51p), AEK Atena (48p) şi PAOK Salonic (47p). Asteras Tripolis ocupă locul 6, cu 43 de puncte.În etapa următoare, în 4 aprilie, Panathinaikos va primi vizita lui PAOK Salonic.

Mai multe