Echipa lui Răzvan Lucescu nu cedează! Oficialii lui PAOK atacă decizia federației”
Gruparea PAOK Salonic va contesta sancţiunile decise luni de Comisia de Disciplină a ligii din Grecia ca urmare a incidentele care au dus la nedisputarea partidei cu Olympiacos.
Potrivit novasports.gr, preşedintele clubului, Ivan Savvidis, care urma să facă o deplasare în afara Greciei, şi-a schimbat programul şi a rămas la Salonic pentru a organiza apărarea clubului în apel după sancţiunile hotărâte luni.
Comisia de disciplină a ligii de fotbal din Grecia a decis, luni, depunctarea şi amendarea echipei lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, ca urmare a incidentelor care au dus la nedisputarea meciului cu Olympiacos. În plus, liga a hotărât ca Olympiacos să fie declarată câştigătoarea cu 3-0 a partidei de luna trecută.
Potrivit superleaguegreece.net, PAOK a fost penalizată cu trei puncte şi amendată cu 30.000 de euro.
De asemenea, echipa lui Răzvan Lucescu va trebui să dispute două meciuri fără spectatori.
În data de 25 februarie, antrenorul formaţiei Olympiacos Pireu, spaniolul Oscar Garcia, a fost lovit în faţă de un obiect aruncat din tribune, o rolă de hârtie, înainte de ora programată pentru startul jocului cu PAOK. După acest incident, jucătorii echipei din Pireu au mers la vestiare şi nu au mai vrut să joace, din cauza atmosferei incendiare de pe Stadionul Toumbas. Garcia s-a simţit rău şi a fost transportat la spital. Suporterii echipei PAOK Salonic au considerat că antrenorul Oscar Garcia a exagerat amploarea loviturii primite, în urma aruncării unui obiect din tribune, şi au încercat să forţeze accesul la vestiare pentru a le cere socoteală oaspeţilor. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i împrăştia pe suporteri.