Edi Iordănescu aşteaptă un semn de la Becali
Tehnicianul Edi Iordănescu e liber de contract după ce şi-a reziliat înţelegerea cu bulgarii de la ŢSKA Sofia şi-n curând ar putea ajunge chiar pe banca Stelei.
Echipa din Ghencea e fruntaşă în campionatul intern şi are şanse de calificare în primăvara Ligii Europa. Cu toate acestea, patronul Gigi Becali e dezamăgit de jocul arătat de elevii lui Laurenţiu Reghecampf şi intenţionează să facă schimbări majore în staff. El caută o soluţie alături de jurişti pentru a se despărţi amiabil de actualul antrenor, fiindcă în contract există o clauză de reziliere de un milion de euro. “Edi e din familie de stelişti şi poate să ajungă oricând la echipă, chiar şi mâine, dar nu ştiu pe ce post. O să vorbesc cu Burleanu (nr. preşedintele FRF) şi dacă ne dă voie cu doi antrenori, îl aduc şi pe el”, a spus amuzat Becali. Totuşi, în spatele acestei declaraţii se află şi o parte de adevăr. Finanţatorul vrea să-l instaleze pe Edi Iordănescu ca tehnician şi a făcut un prim pas. A discutat cu Iordănescu senior pentru ca acesta să devină consilier în cadrul clubului. Mutarea are ca scop sudarea relaţiei cu familia Iordănescu, dar e şi un gest de a-i mulţumi “Generalului”, care din postura de selecţioner a mizat mult pe serviciile lui Stanciu şi Chipciu, le-a crescut cota la naţională şi apoi steliştii au fost transferaţi în străinătate pentru zece, respectiv 3.5 milioane de euro. Edi Iordănescu a mai avut o scurtă experienţă pe banca Stelei, asigurând interimatul după ce Ilie Dumitrescu a fost demis.