Egalul speranței pentru FCSB
Românii au făcut 0-0 cu Sporting, la Lisabona, iar calificarea în grupele Ligii Campionilor se va juca la București, pe 23 august
FCSB a fost foarte aproape de a obține un rezultat mare pe terenul celor de la Sporting Lisabona, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor. S-a încheiat 0-0, dar bucureștenii vor rămâne multă vreme cu regretul ocaziilor ratate de Alibec și Enache. Returul va avea loc pe 23 august.
Bucuria celor de la FCSB de după tragerea la sorți a fost justificată, după cee ace s-a văzut în prima manșă a play-off-ului celei mai importante competiții europene intercluburi. Chiar dacă dominați teritorial, românii au fost cei care au avut ocaziile cele mai importante. Meciul a început cu o surpriză din partea antrenorului Dică. El a decis să-l titularizeze pe Teixeira, care se acidentase sâmbătă, iar mișcarea a fost una fericită. Veteranul bucureștenilor a făcut un meci mare în fața compatrioților săi, fiind unul dintre cei mai valoroși jucători de pe teren. Așa cum era de așteptat, gazdele au început în forță, însă în afara unei dominări teritoriale nu au reușit să facă mare lucru. Odată tăvălugul portughez domolit, românii au ieșit la joc și au fost chiar aproape de a deschide scorul în două rânduri, de fiecare dată prin același Alibec. Căpitanul formației a șutat mai întâi puternic de la 30 de metri, în minutului 22, în brațele portarului gazdelor. Șase minute mai târziu, tot el a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, dar șutul lui din careul mic spre colțul scurt a fost scos de Rui Patricio, care ne-a amintit de ce este portarul campioanei europene, Portugalia.
Repriza secundă s-a disputat cam după același scenariu: gazdele au dominat, iar românii au trecut pe lângă deschiderea scorului. De data aceasta cel care a ratat a fost Enache. Era minutul 77 când fundașul a fost văzut excelent singur pe partea dreaptă de Alibec, care i-a pasat. Din păcate, în fața unui stadion amuțit de teamă, pătrunderea impetuoasă a românului s-a încheiat cu un șut care a trimis mingea la câțiva centimetri de poarta adversă. Treziți parcă din pumni, jucătorii gazdelor și-au amintit că ei porneau ca favoriți și abia în minutul 79 au tras primul șut pe spațiul porții lui Niță! Din păcate, forcingul de final al lusitanilor s-a lăsat și cu o victimă, Pintilii fiind eliminat în minutul 80 pentru al doilea cartonaș galben. El va lipsi în returul de pe Arena Națională, acolo unde FCSB poate face ca 23 august să redevină o zi foarte importantă pentru români, așa cum era pe vremuri. Căci calificarea în grupele Ligii Campionilor nu mai pare o himeră pentru ”roș-albaștri”, ci ceva cu adevărat realizabil, mai ales că în tribune se anunță în jur de 50.000 de fani!