Ei la fotbal, soţiile la shopping!
Clujenii sunt în faţa celei mai mari performanţe din istoria clubului din Gruia, iar conducătorii CFR-ului sunt în stare de orice pentru a obţine calificarea în primăvara europeană a Ligii Campionilor. Le-au promis jucătorilor lui Paulo Sergio câte 20.000 de euro dacă scot măcar un punct la Manchester şi le-au permis să-şi ia cu ei în Anglia şi nevestele sau iubitele, pentru sprijin moral.
Le-a ieşit la Braga şi încearcă să repete isprava şi la Manchester. Campionii României pleacă mâine în Marea Britanie pentru cel mai important meci european din istoria clubului ardelean. Ceferiştii lui Paulo Sergio sunt deja calificaţi în primăvara europeană a Ligii Europa, însă se luptă pe Old Trafford pentru cel puţin un egal, punct ce i-ar duce în optimile Ligii Campionilor.
Clujenii au sacrificat multe meciuri din campionat pentru jocurile din Ligă, iar acum speră să culeagă roadele, cu atât mai mult cu cât Sir Alex Ferguson nu va alinia cel mai bun unsprezece al „diavolilor".
Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany a avut o discuţie cu echipa după meciul de la Mediaş şi le-a transmis, din nou, jucătorilor că în cazul unui rezultat pozitiv la meciul din Anglia, au numai de câştigat, atât pe plan sportiv, cât şi financiar, pentru că un punct pe „Teatrul Viselor" le va aduce lui Cadu & co. câte 20.000 de euro.
Dulce, soţia lui Cadu, va fi şefă de galerie pentru CFR la meciul decisiv de la Manchester
Şi dacă stimulentele sportive şi cele financiare nu ar fi de ajuns, conducătorii campioanei au decis să le permită fotbaliştilor să fie alături de familii în Marea Britanie. La meciul de la Braga, primul al ceferiştilor din acest sezon al Ligii Campionilor, soţiile jucătorilor au făcut „gaşcă" mare şi le-au purtat noroc iubiţilor lor, care au câştigat meciul din Portugalia.
Şefa de galerie atunci a fost Dulce Cadu, soţia căpitanului clujenilor, Ricardo Cadu, omul de care se leagă istoria recentă a clubului din Gruia.
Nelipsită de la meciurile de pe teren propriu ale vişiniilor, dar şi o prezenţă constantă la jocurile importante ale favoriţilor ei, Dulce nu putea rata întâlnirea cu United.
Alături de ea va fi, aşa cum se întâmplă de multe ori, nevasta portarului Eduard Stăncioiu, Beatrice, cea care este, din această vară, şi fina cuplului Dulce - Ricardo Cadu.
Galeria femeilor poate fi completată de Lorena, soţia lui Rafael Bastos, Patricia, nevasta lui Modou Sougou, Fotini Dougali, fostă jurnalistă la un post de televiziune elen, partenera grecului Kapetanos sau Dana Mureşan, „jumătatea" mijlocaşului Gabi Muresan. Fotbaliştii nu vor avea mult timp de pierdut cu familiile, însă sefii CFR-ului mizeză pe suportul lor moral si speră ca după finalul jocului de la Manchester să aibă motive de a sărbători împreună.